Comitetul Executiv Naţional al PSD a discutat, ieri, noul Cod de etică şi conduită pentru membrii de partid, cu sancţiuni pentru cei acuzaţi sau condamnaţi pentru fapte de corupţie, însă aplicarea sancţiunilor nu va fi automată, ci decisă individual, de către conducere.
Potrivit proiectului de Cod, prezentat ieri de Liviu Dragnea în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, precum şi public, noile sancţiuni se pot aplica membrilor împotriva cărora este pusă în mişcare acţiunea penală, este începută urmărirea penală, este dispusă arestarea preventivă sau care sunt trimişi în judecată, condamnaţi în primă instanţă sau condamnaţi definitiv cu executare pentru fapte de corupţie.
Codul de conduită nu prevede sancţiuni diferenţiate pentru aceste noi elemente de integritate prevăzute în obligaţiile membrilor PSD, deciziile urmând a fi luate la nivel judeţean sau central de către instituţiile abilitate ale PSD. Astfel, sancţiunile ce pot fi aplicate sunt retragerea sprijinului politic, suspendarea din funcţia politică, suspendarea din calitatea de membru de partid şi excluderea din partid. Deciziile se vor lua individual, în urma unei analize a Comisei Judeţene de Etică, Integritate şi Arbitraj sau a Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj. Aceste comisii vor face propuneri către Biroul Permanent Judeţean al PSD sau către Biroul Permanent Naţional, care vor avea cuvântul final în aplicarea unei eventuale sancţiuni. Comisia judeţeană şi, respectiv, Biroul Permanent Judeţean vor avea competenţe în cazul membrilor PSD fără funcţii în partid la nivel local. Comisia Naţională de Etică şi, respectiv, Biroul Permanent Naţional al PSD vor avea competenţe în cazul membrilor cu funcţii de conducere la nivel judeţean. Liderii PSD din conducerea naţională a partidului, respectiv membrii BPN, vor putea fi sancţionaţi doar după o evaluare a Comisiei Naţionale de Etică, decizia finală aparţinând Comitetului Executiv Naţional. Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj se poate autosesiza în cazul în care consideră că sancţiunile propuse de comisiile judeţene sunt necorespunzătoare sau nu au fost stabilite, deşi acest lucru se impunea. În oricare caz, Biroul Permanent Naţional poate dispune asupra hotărârilor luate la nivel judeţean, de către comisiile de etică, sau chiar la nivelul Comisiei Naţionale, putând să le menţină, modifice sau chiar infirme. În cazurile liderilor din conducerea centrală a partidului, aceste prerogative sunt preluate de către Comitetul Executiv Naţional. Codul de etică şi conduită al PSD prevede că respectarea normelor prezentate „constituie un criteriu pentru evaluarea integrităţii şi calităţii de membru al partidului”. Documentul conţine şi o serie de principii la care membrii PSD trebuie să adere. Codul prevede şi faptul că, în exercitarea activităţii politice, membrii „nu trebuie să utilizeze în scop personal funcţiile şi demnităţile politice, în defavoarea interesului organizaţiei de partid de care aparţin şi /sau a imaginii publice a partidului ” şi „nu vor profita de funcţia politică pentru a exercita presiuni – temporare sau de durată – asupra colegilor / organizaţiei locale în forţarea unor decizii care să contravină legii, interesului public, liniei generale a partidului, a agendei politice a acestuia, sau intereselor comunităţii”.
Membrii PSD vor avea şi obligaţia de a păstra „confidenţialitatea informaţiilor şi activităţilor specifice ale partidului / organizaţiei, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel”. Codul reafirmă obligaţia membrilor PSD „de a susţine efortul financiar colectiv al partidului prin achitarea cotizaţiei stabilite de Statut”. Codul de etică şi conduită a fost discutat ieri, în şedinţa CExN al PSD, urmând să se stabilească dacă această formă va fi adoptată sau va suferi modificări.