Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, luni, introducerea unei interdicţii de cumul de funcţii în partid, liderii fiind nevoiţi să aleagă între o poziţie aleasă la nivel local şi una la nivel naţional, măsura afectându-i pe mulţi lideri judeţeni. Un lider de organizaţie judeţeană sau municipală, de exemplu, nu va mai putea ocupa funcţii alese la nivel naţional, precum cea de vicepreşedinte sau preşedinte executiv. Dacă un lider local va dori să candideze la Congres şi va câştiga, va trebui să aleagă între cele două funcţii. Preşedintele PSD a precizat că acest sistem va ajuta partidul în alegerile locale şi parlamentare, când liderii locali vor putea să se concentreze doar pe problemele organizatorice şi nu vor mai fi implicaţi direct în deciziile politice de la vârful partidului. Viitorul Birou Permanent Naţional al PSD va fi mai „suplu”, urmând să fie alcătuit din preşedinte, preşedinte executiv şi 14 funcţii de vicepreşedinţi, dintre care patru pentru organizaţia de femei, iar premierul va avea drept de vot, a precizat Liviu Dragnea. Acesta a mai confirmat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că Victor Ponta a propus renunţarea la funcţia de preşedinte executiv, însă nu a întrunit susţinerea necesară la vot. El a mai spus că s-a optat pentru varianta cea mai bună- aceea cu preşedinte executiv şi 14 vicepreşedinţi, din care patru vor fi ai organizaţiei de femei, fără prim-vicepreşedinţi. Întrebat de ce s-a renunţat la cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte, Dragnea a spus că nu a renunţat pentru că „nu le avea în buzunar”, dar partidul a optat pentru soluţia ce mai bună, cu un Birou Permanent Naţional „mult mai restrâns”.
Premierul va avea drept de vot în BPN, la fel şi preşedintele Consiliului Naţional, în timp ce miniştrii vor putea participa la şedinţele BPN când vor fi solicitaţi. Din Comitetul executiv vor face parte membrii BPN, liderii de organizaţii judeţene, liderul organizaţiei de tineret şi al organizaţiei de femei, la care se adaugă opt noi posturi de secretari regionali, în timp ce funcţiile de secretari executive au fost eliminate.
La Congres va fi schimbată şi structura Consiliului Naţional al partidului, condus în momentul de faţă de către Rovana Plumb, în sensul că acest for nu va mai fi unul de decizie, ci de deliberare. Astfel, va fi format din parlamentari, miniştri sau secretari de stat, preşedinţii de Consilii Judeţene sau vicepreşedinţii, toţi primarii de municipii şi oraşe şi reprezentanţi ai comunelor, câte trei din fiecare judeţ. Consiliul Naţional va ajuta PSD la elaborarea programelor politice.














