Preşedintele Klaus Iohannis va organiza consultări cu partidele politice, pentru identificarea unui consens politic naţional privind aderarea României la zona euro, a anunţat ieri Administraţia Prezidenţială, după o întâlnire a preşedintelui cu premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. „Un asemenea consens va permite adoptarea unei strategii naţionale de trecere la euro şi a unui calendar riguros de măsuri economice, monetare, legislative şi instituţionale, care să asigure României un parcurs economic stabil şi predictibil”, se precizează în comunicat.
De asemenea, se menţionează că interlocutorii au decis şi ” înfiinţarea unui Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune, care să asigure proiectarea, coordonarea şi monitorizarea etapelor şi responsabilităţilor implicate pentru atingerea acestui obiectiv”.
Totodată, discuţii au avut în vedere „să identifice principalele etape şi responsabilităţi economice şi instituţionale ale procesului de trecere la euro, conform angajamentelor asumate de Guvern în cadrul Programului de Convergenţă 2015-2018”.