Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 – 2012 şi nu a constatat vreo diferenţă între veniturile şi bunurile acesteia, potrivit raportului de evaluare remis apărării fostului ministru. Avocatul lui Ridzi, Alexandru Chiciu, a declarat, duminică, înainte de a intra la Secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, pentru a o vizita pe clienta sa, că a primit, vineri, un răspuns de la Agenţia Naţională de Integritate, care a finalizat verificările în ceea ce priveşte averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 – 2012 şi a constatat că nu există niciun fel de diferenţă între câştigurile de referinţă şi bunurile dobândite de aceasta.
„Este un răspuns oficial, din păcate, însă, venit mult prea târziu faţă de situaţia în care domnia sa se află, dar este o dovadă a faptului că această femeie niciodată nu a minţit, niciodată nu a furat nicio sumă de bani, lucru pe care ANI îl dovedeşte”, a declarat avocatul. ANI s-a autosesizat odată cu începerea anchetei DNA privind-o pe Ridzi şi a verificat averea acesteia, constatând că nu are avere nejustificată. Verificările administrative ale ANI nu au avut însă vreo legătură cu ancheta penală şi procesul Monicăi Iacob Ridzi pentru fapte de corupţie. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru este încarcerat la Secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde stă în perioada de carantină, de 21 de zile, urmând ca după această etapă o comisie de specialitate să îi stabilească regimul de detenţie.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor. De asemenea, procurorii au acuzat-o pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.