Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al României sâmbătă, pe Arena Naţională, la eveniment participând aproximativ 70.000 de persoane, din toată ţara. Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că la vârsta de 42 de ani, pe care a împlinit-o chiar pe 20 septembrie, se simte pregătit să fie preşedintele românilor.
„Azi (n.n. – sâmbătă), la 42 de ani, vreau să vă spun că mă simt pregătit, am curajul, am încrederea, credinţa, împreună cu dumneavoastră, că pot fi preşedintele românilor, că putem să facem acea mare schimbare pe care o aşteptăm. Vreau să fiu preşedintele românilor care vor sărbători 100 de ani de la Marea Unire”, a spus Ponta. El le-a spus participanţilor la evenimentul de lansare că este recunoscător pentru faptul că social-democraţii au avut încredere să-l aleagă preşedinte al partidului la 37 de ani şi că românii au avut încredere ca el să fie premier la 39 de ani. „Vreau să spun cât sunt de recunoscător pentru că la 37 de ani aţi avut încredere să mă alegeţi în fruntea PSD, partid pe atunci înfrânt, care îşi pierduse speranţa. Am fost împreună, uniţi, şi am câştigat toate bătăliile. O vom câştiga şi pe cea din 16 noiembrie, o bătălie pentru România”, a spus Ponta. „Am arătat că pot să duc un război neîncetat împotriva unui regim pe care l-am considerat împotriva României şi am rămas în picioare, sunt alături de dumneavoastră, dar azi simt că România are nevoie de pace, de construcţie, de unire. Vă cer sprijinul pentru a face pace şi pentru a face marea unire de care România are nevoie”, a arătat Ponta. „Destinul, dumneavoastră, Dumnezeu, a vrut să fim azi (n.n.- sâmbătă) împreună şi vrea să fim împreună în continuare. Sunt un român ca oricare alt român, sunt om care îşi iubeşte ţara, sunt mândru de ea, că pot să muncesc împreună cu dumneavoastră. Sunt, ca mulţi dintre dumneavoastră, strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetăţenie română şi a luptat alături de români pentru marea unire”, a mai spus Ponta. „Sunt de mulţi ani împreună cu dumneavoastră. Am făcut lucruri bune, au avut alţii grijă să aflaţi lucrurile rele. Le ştiţi pe toate. Am multe de schimbat la mine înainte să vă cer să schimbaţi ţara. Mi-e teamă, însă, să nu vă dezamăgesc, să nu vă înşel încrederea”, a mai afirmat Ponta.
„Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră, şi în ţara noastră. Mai avem foarte puţin, 55 de zile şi încă o bătălie de câştigat, şi vă chem pe toţi să pornim pe drumul schimbării, vă chem să fim împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor”, a spus Ponta. „Vă rog să vă gândiţi la ceva ce am uitat în 25 de ani: că putem fi împreună, nu separat, că putem avea grijă unii de alţii. Dacă avem grijă unul de altul şi noi toţi de fiecare, vom avea liniştea şi siguranţa pe care le dorim de atât timp. Vreau să redescoperim ceva ce s-a pierdut în România de mult: vreau să avem încredere unul în altul, să avem încredere că suntem români şi suntem mândri de asta”, a mai declarat liderul PSD. El a arătat că vrea să fie preşedintele românilor care sunt împreună, care au încredere şi sunt mândri. „Sunt Victor Viorel Ponta şi vreau să fiu preşedintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri şi care au speranţa că vor schimba ţara în bine. Acel preşedinte vreu să fiu. Vă chem, fiţi alături de mine în această bătălie pentru marea unire”, a spus Ponta. Liderul PSD a mai menționat, în cadrul lansării de pe Arena Naţională, că a învăţat ceva foarte important de la Traian Băsescu, „ce să nu” facă dacă ajunge preşedintele României, „cum să nu” se comporte, cum „să nu” facă de râs o ţară întreagă. „Împreună, am dat înapoi pensii, salarii, am redeschis spitale, am construit şcoli, am relansat fonduri europene. Am făcut toate acele lucruri care românii nu mai credeau, în 2012, că mai sunt posibile”, a spus Ponta în discurs, precizând că mai sunt multe nedreptăţi de îndreptat, că încă mai sunt oameni care suferă.
Preşedintele executiv al PSD şi coordonatorul campaniei electorale pentru prezidenţiale, Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că este timpul pentru ieşirea din „epoca dezbinării ,a discordiei” şi timpul unui „preşedinte român, pentru România”. Potrivit preşedintelui executiv al PSD, „schimbarea începută în 2012, la locale și parlamentare trebuie desăvârşită în noiembrie”.

Mesaje de susţinere pentru liderul PSD

”Candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, este un partener politic de încredere, împreună cu care au putut fi realizate proiecte extrem de importante”, a declarat, sâmbătă, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă. „Suntem convinşi că împreună vom ajunge la destinaţie şi că vom reuşi să scriem istorie. În numele Republicii Moldova salut şi susţin candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale şi sunt convins că prima destinaţie externă a lui Victor Ponta ca preşedinte al României va fi la Chişinău. Victorie pentru o Românie puternică şi prosperă”, a spus Iurie Leancă, de la tribuna reuniunii de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţialele din noiembrie. „Dragi prieteni, îl cunosc pe Victor Ponta de multă vreme. Avem o misiune comună la nivel european, suntem şi prieteni apropiaţi. Îi urez lui Victor Ponta tot ce este mai bun pentru viitorul său”, a spus Martin Schulz, președintele Parlamentului European, într-un mesaj video adresat cu prilejul lansării candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţia României. Alte mesaje video au venit din partea vice-cancelarului Germaniei, Sigmar Gabriel, a preşedintelui grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella, a premierilor Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei.