Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat, la Târgu Mureş, că formaţiunea a elaborat şi va supune dezbaterii publice un pachet cu două proiecte de lege referitoare la autonomie – unul privind o lege-cadru şi al doilea privind înfiinţarea unei regiuni cu statut special, a Ţinutului Secuiesc.
Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că un grup de lucru din partid a elaborat, în ultimul an, un pachet cuprinzând două legi referitoare la autonomie, pe care le supune dezbaterii publice şi aşteaptă ca şi UDMR să-şi prezinte propriul proiect, pentru a le “armoniza”.
El a arătat că proiectele legislative ale PPMT au “abordări complementare” faţă de cel al CNS din 2004 şi “foarte probabil” şi faţă de cel pe care îl elaborează UDMR. Potrivit acestuia, proiectele PPMT vor fi postate pe site-ul partidului astăzi, iar dezbaterea publică va dura minimum două luni. “Noi propunem pentru dezbaterea publică o lege-cadru privind regiunile, vorbim şi despre regiuni cu statut special. În acest proiect de lege punem la punct noţiuni de regiune, regiunile cu statut special, cum se constituie acestea, care sunt competenţele regiunilor, cum se împart competenţele, organele de conducere ale regiunilor, relaţia dintre regiune şi Guvern, cum se finanţează regiunile. Vorbim despre un fond de solidaritate care încearcă să rezolve diferenţe dintre diferitele regiuni ale ţării”, a spus el.
Potrivit sursei citate, din pachet mai face parte un proiect “de înfiinţare a regiunii cu statut special a Ţinutului Secuiesc, care pune în practică dispoziţiile legii-cadru”.
“Dorim să dăm un exemplu cum s-ar face această lege de înfiinţare a unei regiuni şi practic credem că, dacă are priză acest concept, atunci o serie de regiuni pot să se înfiinţeze – fie cu statut special, fie pur şi simplu”, a spus Toro, arătând că astfel de regiuni ar putea fi Banat, Dobrogea sau Partium.
Potrivit acestuia, proiectele legislative propuse de PPMT păstrează ca subdiviziuni administrative judeţele, iar legea-cadru nu se referă la autonomia pe criterii etnice, pentru că “nici Ţinutul Secuiesc nu e pe criterii etnice”, ci se bazează pe criterii “teritoriale”.
“Nu dorim să renunţăm la judeţe. (…) Dar în cadrul Ţinutului Secuiesc nu judeţele sunt importante, ci aceste scaune secuieşti, respectiv Târgu Mureş, care trebuie să aibă un statut special, după modelul Bruxellesului”, a spus el.
Toro a admis că sunt posibile mai multe variante – ca UDMR să îi ignore pe cei de la PPMT, să îi sprijine sau să îşi prezinte propriul proiect şi să îi concureze -, însă el speră că vor învinge “dialogul şi raţionalitatea”.