Mii de cetăţeni saudiţi au semnat o petiţie online în care se cere renunţarea la sistemul patriarhal al tutelei femeilor, sub care persoane de sex feminin necesită permisiunea unei rude de sex masculin pentru a putea exercita acţiuni fundamentale. În Arabia Saudită femeile necesită permisiunea unui tutore de sex masculin pentru a putea călători, a se căsători, a ieşi din închisoare, pentru a lucra sau a putea beneficia de un tratament medical. Clerici proeminenţi au semnat petiţia pentru a arăta convingerea că acest sistem nu îşi are originea în legea islamică. „Aceasta nu este numai o problemă a femeilor, ci pune presiune şi asupra bărbaţilor normali”, a declarat una dintre persoanele care au semnat petiţia. Tutore este de obicei tatăl sau soţul unei femei, o văduvă va fi obligată să ceară permisiunea fiului său dacă în familie nu există alte persoane în vârstă de sex masculin. În ultimii ani a existat o creştere a numărului persoanelor care încearcă să pună capăt sistemului de tutelă al femeilor. În urmă cu cinci ani o serie de activişti au început a efectua studii cu privire la validitatea religioasă a sistemului tutelei persoanelor de sex feminin. Petiţia a fost semnată de cel puţin 14.682 de persoane, iar aproximativ 2.500 de femei au trimis telegrame biroului regelui Arabiei Saudite pentru a-i solicita acestuia eliminarea sistemului de tutelă. În 2009 şi 2013, Guvernul Arabiei Saudite a acceptat revizuirea sistemului de tutelă, instituind o serie de reforme, care aveau însă multiple restrângeri.