Uniunea Europeană promite să îmbunătăţească condiţiile de export pentru ţările care sunt afectate de criza refugiaţilor sirieni şi va oferi inclusiv favoruri comerciale statelor respective, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiei de presă Reuters. „UE va face orice pentru a îmbunătăţi condiţiile de export pentru acele ţări, ia în considerare inclusiv oferirea de favoruri comerciale”, a declarat Merkel la finalul conferinţei internaţionale de la Londra, de joi, pentru strângerea de fonduri ce urmează a fi alocate Siriei şi ţărilor care se confruntă cu valurile de refugiaţi sirieni. Declaraţia lui Merkel a venit după ce Turcia, Iordania şi Liban, unde se află majoritatea refugiaţilor sirieni (peste patru milioane de refugiaţi), au convenit asupra faptului că trebuie să ia o serie de măsuri prin care să ofere acestora acces la educaţie şi la piaţa muncii.
În urma conferinţei de donaţii de joi, s-au strâns fonduri în valoare de 11 miliarde de dolari, deşi ONU solicitase iniţial şapte miliarde de dolari. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat în cadrul evenimentului că suma totală adunată joi reprezintă cea mai mare donaţie colectată într-o singură zi pentru o singură criză umanitară.