Budapesta nu va sustine niciun acord comercial între Statele Unite si Uniunea Europeana care ar reduce jurisdictia instantelor ungare în dispute legate de comert, a declarat ieri premierul ungar Viktor Orban, relateaza Reuters. Orban a vorbit în special despre chestiunea daca disputele comerciale vor fi rezolvate la nivelul instantelor nationale sau oferite unei instante din afara Ungariei. „Nu pot sustine un acord de liber-schimb care muta jurisdictia privind disputele de la sistemul de justitie ungar spre un loc izolat si necunoscut de noi, unde nu avem nicio sansa sau cel putin nu vedem posibilitatea de a avea reguli corecte”, a declarat Orban la postul national de radio. Uniunea Europeana poarta negocieri cu SUA privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP) care ar elimina barierele tarifare. Acest acord important ar crea o piata transatlantica de 800 de milioane de persoane si care ar cuprinde aproape jumatate din economia mondiala. Totusi, oponentii întelegerii se tem ca multinationalele americane s-ar putea folosi de un mecanism de rezolvare a disputelor investitor-stat (ISDS) pentru a contesta legislatia UE invocând ca aceasta este restrictiva în privinta comertului liber. Orban a atras atentia ca este nevoie de precautie si a avertizat ca nu va accepta un acord care ar afecta interesele Ungariei. „Cea mai importanta chestiune, dincolo de cum afecteaza aceasta un sector sau altul, este daca acordul de liber schimb va face ca Ungaria sa-si piarda o parte din suveranitate”, a declarat Orban. Negocierile privind TTIP au fost lansate în iulie 2013, iar negociatorii încearca sa obtina un acord care nu vizeaza doar comertul, ci merge pâna la a elimina barierele în calea afacerilor, în cea mai ampla întelegere de acest tip. Un oficial european de rang înalt si-a exprimat luna trecuta speranta ca va putea fi obtinut un acord pâna la începutul lui 2016.