Un marş în memoria liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov s-a desfăşurat ieri după-amiază în centrul Moscovei. Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Slavianskaia din centrul Moscovei, de unde participaţii au plecat în marş prin oraş, în jurul orei 15,00. Mitingul a fost autorizat sâmbătă de autorităţile de la Moscova în urma unei solicitări a opoziţiei.
Boris Nemţov a fost împuşcat mortal în centrul Moscovei în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce se plimba alături de o tânără pe Marele pod de piatră (Bolshoy Kamenny), aflat în apropierea Kremlinului. Adversar declarat al lui Vladimir Putin, Nemţov a fost împuşcat în spate de 4 ori. El afirmase recent, într-un interviu, că se teme să nu fie ucis de Putin, din cauza opoziţiei sale faţă de războiul din Ucraina.