Cântăreţul grec Demis Roussos a murit weekendul acesta într-un spital particular din Atena, a informat ieri AFP, citând surse ale spitalului. „După ce a fost internat o perioadă îndelungată de timp la spitalul Igia, artistul cunoscut pe plan mondial Demis Roussos s-a stins din viaţă”, a informat spitalul într-un comunicat lapidar. Demis Roussos a făcut parte din trupe precum We Five et the Idols în anii ’60, înainte de a deveni solistul grupului Aphrodite’s Childs, cu vocea sa având un timbru deosebit şi uşor de recunoscut. El s-a lansat într-o carieră solo începând din 1971 şi a vândut milioane de discuri. Ultimul său album datează din 2009. Retras de mai mulţi ani, el a apărut pe prima pagină a ziarelor în septembrie 2013, într-una dintre ultimele sale apariţii publice, când a primit distincţia Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare din mâinile ambasadorului Franţei. Demis Roussos, îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, cu cravată înflorată şi cămaşă şi ochelari de soare de culoare mov, a fost înconjurat de familia sa cu această ocazie, dar problemele de sănătate l-au obligat să rămână aşezat pe parcursul ceremoniei, notează AFP.