Televiziunea nord-coreeană a difuzat ieri imagini de la omagiul adus de zeci de mii de nord-coreeni lui Kim Jong-il, marcând trei ani de la decesul fostului lider al acestui regim izolat. Mulţimea – înfofolită în încercarea de a se proteja de frigul glacial – s-a înclinat în faţa statuilor lui Kim Jong-il şi Kim Il-sung, fondatorul unicei dinastii comuniste din istorie. Aceste statui, cu o înălţime de peste 20 de metri, au fost ridicate pe dealul Mansu, la Phenian, şi sunt considerate simbolul cel mai marcant al cultului personalităţii întreţinut de către regim. „În pofida frigului glacial din această dimineaţă de decembrie (n.n. – ieri), inima noastră se încălzeşte pentru el, iar credinţa noastră creşte”, a spus un comentator al televiziunii publice. Persoanele prezente depuneau buchete de flori la statuia lui Kim Jong-il, care a condus ţara timp de 17 ani. El a fost înlocuit în funcţie după ce a decedat, în 2011, de către fiul său Kim Jong-un. „Îl plângem pe general, tatăl nostru maiestuos”, a adăugat comentatorul, salutându-l pe fostul lider pentru că a dezvoltat programul nuclear al ţării. „Dar, în persoana mareşalului îl vedem pe general trăind etern”, a adăugat el, referindu-se la actualul lider. Ziarul Rodong Sinmun a publicat pe prima pagină fotografii ale liderului defunct şi articole care-l preamăresc. „La fel ca soarele, va trăi veşnic”, scria ziarul pe prima pagină. Kim Jong-un avea programate ieri, o vizită la Palatul Soarelui Kumsusan, unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale tatălui şi bunicului său, şi participarea la o adunare de masă la Phenian dedicată memoriei lui Kim Jong-il. Familia Kim conduce Coreea de Nord de la sfârşitul războiului cu Sudul (1950-1953).