Leon Chirila

Mai zilele trecute, publicarea în presă a unui eurobarometru cu privire la starea justiţiei din ţara noastră – document emis de către Comisia Europeană, a necăjit-o profund pe preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, aceasta prezentându-şi unele opinii care m-au dus cu gândul la marele Eminescu şi poezia lui „Împărat şi proletar”, în care poetul spunea că religia ar fi „o frază de dânşii inventată”. Şi cum religia şi justiţia sunt un fel de „stâlpi” ai societăţii noastre, cred că, ţinând cont de însăşi barometrul CE, putem aprecia că, la noi, şi justiţia este „o frază de dânşii inventată”! Şi să ne justificăm: în primele şase luni din acest an, încrederea românilor în justiţia din ţara noastră a scăzut cu 13% faţă de anul trecut! De asemenea, acelaşi eurobarometru ne spune că circa 60% dintre concetăţenii noştri chestionaţi au tendinţa să nu creadă în justiţia din România! Ei bine, aceste cifre, cel puţin, au determinat-o pe dna preşedintă Dana Cristina Gârbovan să sară în sus de supărare dar să şi „argumenteze…nevinovăţia” celor pe care îi reprezintă, respectiv judecătorii de pe arealul carpato-danubiano-pontic!
În opinia dnei lider al UNJR , scăderea încrederii populaţiei ţării în justiţie s-ar datora, în principal, numirilor netransparente de la parchete , implicării serviciilor (de forţă – n.n.) în sistem şi justiţiei…televizate!?! Justiţiarii, respectiv colegii dumneaei, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Ştiind că nu avem studii juridice, ne cred „tăntălăi” în a aprecia între o judecată cu condamnare la ani de puşcărie pentru trei raţe furate, şi o altă „judecată” a unui „tun” de miliarde de lei dat bugetului şi, implicit, poporului, ţării, care se tot amână până la prescriere sau, în cel mai bun caz, se lasă cu…”suspendare”! Justiţiarii uită că un măr putred strică o grămadă de mere frumoase ! Poporul, însă, nu-i idiot şi ştie să aprecieze vinovăţiile şi cât de…dreaptă este justiţia!
Pe de altă parte, „bălmăjeala” dintre justiţie, SRI, DNA, Curtea Constituţională a pus mintea românilor „pe moaţe”, prezentarea în presă a unor simple proceduri din diverse faze ale cercetărilor penale ca fiind „succese în lupta anticorupţie” denaturând activitatea specifică a justiţiarilor care, în opinia preşedintei UNJR, ar putea să reconstruiască încrederea în justiţie. Dna Gârbovan menţionează astfel, că se impune, în primul rând, identificarea neregulilor care există şi resetarea sistemului, astfel încât problemele din justiţie să nu mai fie „ţinute sub preş”. Iar dacă la propriile eforturi s-ar adăuga şi sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, al însuşi Ministerului Justiţiei (al cărui şef, deocamdată, susţine că „drepturile omului sunt un lux” şi, în acelaşi timp, face numiri la DNA şi parchete fără a respecta procedurile transparente) supărarea preşedintei UNJR s-ar mai estompa! Iar românul ar beneficia, poate, de o justiţie într-adevăr dreaptă şi în care să aibă încredere!