Florin Tanasescu
Detoxifierea – cunoscută în timpurile vechi drept scoaterea dracilor din posedat – cunoaște, azi, forme ceva mai nuanțate, în funcție de vremurile pe care le trăim și de natura toxinei. Cât de curând, în loc să ne întrebăm cum scăpăm de zaharuri sau grăsimi, vom zice “Cum ne putem debarasa de jigodii?”
Fapt este că de o toxină nu poți scăpa ocolind-o, pur și simplu, cum faci cu aglomerația de pe Valea Prahovei, în weekend, folosind ruta ocolitoare Dârste – Cheia – Vălenii de Munte – Ploiești. Situație în care trebuie să te resemnezi în a inspira gazele de la eșapamentul ăluia din fața ta, să coabitezi cu “poluanta” pe Centură – , plângându-te camerei de luat vederi că așa-i în România, că autoritățile nu au făcut nimic etc.
Probabil, nu întâmplător, toxina și, implicit, detoxifierea, sunt de genul feminin. N-are mamă, n-are tată, deci nici șapte ani de-acasă. Deși, experiența arată că o astfel de lepră poate foarte bine să nu aibă nicio legătură cu ascendenții de gradul unu, știută fiind întrebarea retorică de altfel: “Cu cine o fi semănând, că tac-su și mă-sa sunt oameni normali la cap ?“.
Detoxifierea are efecte doar de scurtă durată, fiindcă o astfel de boală se ţine scai de om. Se înșală, așadar, cei care cred că, dacă-i pleznesc una peste bot unei jigodii, au scăpat definitiv de ea. Situație în care este recomandat ca, în lipsa unui cadru legal, procedura să fie repetată ori de câte ori este nevoie. Practic, cu repetiție.
Desigur, se poate pune următoarea întrebare: de ce legiuitorul s-a gândit să sancționeze –
cu nemăsurată plăcere și valoare pecuniară ! –
fumatul în spațiile publice închise, înainte de a amenda limbajul suburban, comportamentul dus la extrema cealaltă a bunului simț. Adică de mahala, că doar nu tot ce s-a născut pe-acolo trebuie să fie veșnic păstrat ca tezaur național.
O altă nedumerire privește plăcerea și înclinația patologică spre bârfă, vorbe rele și altele asemenea. Mai mult sau mai puțin vizionar, Dragnea a încercat o Lege antidefăimare. Mai mult sau mai puțini talentați în a scrie pamflete de genul “Baroane”, toți “ziariștii” de pe Facebook s-au dat de ceasul morții că le este îngrădită libertatea la înjurături. Inclusiv televiziunile pro PSD… Context în care este logic că orice țoapă – feminină sau masculină – convertită în jurnalistă de tabloid poate scrie orice, oricând, la adresa cui nu-i de acord cu opiniile ei. Sau, cum ar zice Mugur Isărescu, “La vremuri de criză morală, scrisul bate fundul”.
În popor, există o vorbă: “Lupu-și schimbă părul, dar – năravul, ba”.
Uneori, își mută sediul.
