Nicoleta Dumitrescu

Analizând ce solicitări venite de la românii ieşiţi în stradă, în ultima perioadă, au fost deja puse în practică, situaţia ca atare ar trebui să-i pună pe gânduri pe politicieni.
Iar ceea ce ar putea declanşa inclusiv insomnia în cazul unora dintre ei ar fi documentul semnat de către noii miniştri în prima zi de activitate a Guvenului Cioloş. Este vorba despre semnarea, pe propria răspundere, a unei declaraţii de integritate prin intermediul căreia membrii Cabinetului Cioloş certifică faptul că nu sunt, printre altele, implicaţi în cazuri de corupţie sau că n-au obţinut niciun fel de avantaj de pe urma funcţiilor pe care le-au deţinut până să depună jurământul de învestire ca minişti la Cotroceni.
Având în vedere faptul că foşti miniştri – cum ar fi Elena Udrea sau Gabriel Sandu – au făcut deja cunoştinţă cu procurorii DNA, inclusiv cu arestul, ultimul recunoscând că a fost “cel mai prost ministru din istoria Românei”, înseamnă că, urmare a semnării acestui document, încet-încet, sunt şanse să se schimbe ceva în România.
E de văzut, însă, în ce măsură actuala echipă a Guvenului va reuşi să imprime aceeaşi regulă a criteriilor de integritate şi în cadrul celorlalte paliere, ştiindu-se faptul că, de regulă, în ultimii 20 de ani, promovarea pe funcţii a fost făcută mai ales pe criterii…politice! În aceste condiţii, având în vedere faptul că anul 2016 este unul electoral, actualul Guvern are şansa de a rămâne în istoria României în eventualitatea în care va reuşi să detroneze politicul din tot ceea ce a mişcat în ţara asta. Pentru că, se ştie, de regulă, nicio hârtie, respectiv document oficial, nu s-a mişcat de pe un birou pe altul dacă nu a avut şi viza verbală sau scrisă a unui lider de partid sau dacă nu s-a dat măcar un telefon. Or, provocarea pentru Guvernul tehnocrat aici este: ce soluţie să găsească astfel încât să fie dat la o parte politicul care, în ultimii zeci de ani, a devenit moneda de schimb pentru obţinerea de funcţii, posturi care, automat, erau privite mai ales din prisma avantajelor multiple, aşa cum s-a şi văzut de altfel.
Într-un cuvânt, în această privinţă, timp de un an, cât timp se va afla la Palatul Victoria, Guvernului Cioloş i s-a ridicat, cum se spune, mingea la fileu.
Pe de altă parte, e posibil ca şi liderii formaţiunilor politice să se autosesizeze în condiţiile în care cele două palate – Cotroceni şi Victoria- au făcut dovada că ţin cont de vocea străzii care a cerut schimbarea, inclusiv a clasei politice! Vom trăi şi vom vedea!