Florin Tănăsescu

Una dintre pohtele românului cu salariul mediu pe economie este să mănânce de Crăciun, de Paşti ori când o da Dumnezeu o ciulama “ca la mama acasă”. Simultan, aspiraţiile diasporei sunt mai mari şi-n număr de trei: românul din Italia vrea să-şi cumpere maşină, să voteze şi să mănânce “ca la Romania”.
Se poate, aşadar, trage concluzia justă că nu mai contează neapărat ce mănânci, ci mediul ambiental în care se prepară, degustă sau haleşte o ciulama de fazan/guguştiuc/cucuvea ori cioară de pe gard, context în care se verifică şi rezistenţa în timp a zicerii “Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie”.
Prezentăm azi, la două luni şi ceva de mandat al lui Iohannis şi alte douăzeci de percheziţii ale procurorilor DNA, reţeta ciulamalei româneşti pe bază de curcan/ iepure/ vulpe şi ce s-o mai nimeri în bătaia farurilor de la tractorul care pune în executare arăturile de primăvară pe-nserat.
Se ia de aripă o găină sau de urechi un iepure – dacă la guvern nu se poate ajunge decât prin proteste sau blocări în mină -, şi se pune bine. Facem precizarea că în această fază procesuală există obligativitatea de a se căuta şi-un bon fiscal cu drept de concurs la marea iluzie naţională de câştig, care i se ataşează produsului de mâncat (de regulă fazan), pentru a fi scutiţi de surprize (vizite ale soacrei, Fiscului, mascaţilor). Bonul se pune fie pe post de crotaliu, fie în loc de mărţişor.
Dacă vorbim despre teleciulamaua naţională, pentru garantarea gustului şi a ratingului se pune în off o muzică de genul “ Udrea, tu mi-ai furat gâsca, dă-mi-o înapoi” sau aceeaşi placă cu recuperarea prejudiciului, momentul zero al politicii româneşti, bla, bla, la care multă lume pune botul.
Se pune la fiert o jumate de pet de apă şi se duce de nas telespectatorul cu un anunţ de genul “Exclusivitate: În curând, dezvăluiri incendiare despre afacerile lui Traian Băsescu cu cosmosul şi cât teren a cumpărat ex-preşedintele pe Jupiter”. Peste apă se toarnă ulei, dar cu mare drămuială, astfel încât să ne ajungă până la viitoarea campanie electorală. Copiilor care amuşină pe lângă oala pusă la fiert li se dă dezlegare la desene animate şi la filme cu Sylvester Stallone. Opţional, se poate face haz de obligativitatea orelor de religie în şcoli de faţă cu ăia mici, prin reproducerea scenariului suprarealist: ”La popa la poartă/ O pisică moartă. / Cine-o râde şi-o zâmbi/ S-o mănânce coaptă!”.
Mai nou, beneficiarii de ajutor social şi pensionarii pot avea, la rându-le, bucurii culinare de acest gen, comercianţii intenţionând să speculeze foamea naţională de adevăr şi să bage în rafturile mall-urilor iepuri, claponi cu mere-n gură şi chiar miei din ceramică, precum puşculiţele de pe vremuri – care pot da iluzia unei mese îmbelşugate de sărbători… Ca la Romania, nu ?
Ciulamaua se lasă să fiarbă până se face în jur abur des în mediul ambiental, de nu se mai disting stelist de dinamovist, martor de inculpat, denunţător de om cu frica lui Dumnezeu.
Ca la Romania, nu ?