Nicoleta Dumitrescu

Astăzi, politicienii vor urca, pentru a doua oară de la începutul anului, dealul Cotrocenilor. Încercând să imprime o altă manieră de colaborare între Preşedinţie şi reprezentanţii partidelor, Klaus Iohannis i-a chemat din nou la consultări pe liderii politici, principala temă a discuţiilor reprezentând-o priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară care va debuta la începutul săptămânii viitoare.
Cu siguranţă, subiectul cel mai sensibil care va fi abordat va fi cel legat de modificările privind legile electorale, în mod special de numărul aleşilor neamului care ar trebui să stea, din mandatul următor, în Palatul Poporului.
Problema este că unii dintre politicieni ar trebui să ia nişte buline cu lecitină. Motivul? Au uitat de referendumul din 2009, când electoratul a fost de acord atât cu trecerea la Parlament unicameral, cât şi cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. După cum s-a văzut în ultimele zile, ca şi când ar fi la piaţă, unii vor 400 de parlamentari, alţii mai puţini. Prin urmare, e de văzut în ce măsură noul preşedinte al României va reuşi să împace şi capra (menţinerea sau nu a celor două camere ale Parlamentului) şi varza (reducerea sau nu a numărului de parlamentari) care vor fi puse la analizat, astăzi, pe masa de la Cotroceni. Pe de altă parte, e de discutat şi în ce măsură există posibilitatea recuperării timpului pierdut atâta vreme cât, din 2009 încoace, de la referendum, nu s-a dorit să se schimbe ceva legat de Parlament. Unele motive există însă ! În primul rând, nicio formaţiune politică nu s-a exprimat concret în ceea ce priveşte reducerea numărului de senatori şi deputaţi, dovadă în acest sens fiind alegerile parlamentare din 2012 când, graţie legilor electorale în vigoare, prin redistribuirea voturilor au prins mandate şi candidaţii care au ieşit pe locul doi. În ultimii 20 de ani, o dată la patru ani, ţinta formaţiunilor politice a fost nu doar să-şi menţină, prin alegeri, reprezentanţii la conducerile primăriilor, dar mai ales să obţină cât mai multe mandate de parlamentari. Dacă, în cazul aleşilor locali, aceştia sunt, de cele mai multe ori, figuri cunoscute în comunitate, în schimb, pentru alegerile parlamentare, au fost destule situaţiile în care pe listă au figurat şi nume de care nimeni n-a auzit. Sigur, au circulat apoi destule “legende” în privinţa modului în care respectivii s-au achitat, pentru o aşa onoare evident pentru liniştea partidului ! În aceste condiţii, având în vedere numeroasele cazuri de parlamentari, şi nu numai, care au probleme cu legea, ar fi cazul ca, astăzi, la Cotroceni, reprezentanţii partidelor politice să se pronunţe nu doar asupra numărului de parlamentari, ci şi asupra modelului de om care ar trebui propus pentru o asemenea funcţie. Numai că, până la împăcarea caprei şi a verzei, mai e o problemă: orice propunere presupune modificarea Constituţiei, referendum. Or, nu mai este aşa mult timp la dispoziţie, la sfârşitul anului viitor actualii parlamentari încheindu-şi mandatul!