Înzestrat cu totala incapacitate de a pricepe ceva din ceea ce altora se înfăţişează ca logic şi elementar, domnul Băsescu se încăpăţânează să se suie pe cadavrul pe care el însuşi l-a construit şi l-a lăsat în urmă. Joacă pe el tontoroiul, scoate limba şi face scamatorii ghiduşe. Cititorul meu s-ar simţi îndreptăţit să se întrebe despre ce cadavru grăiesc! Al ţării nu poate fi. O ţară, oricât de greu ar duce-o, nu moare niciodată. Belită şi strânsă de gât, roasă de viermii unor rapacităţi care se înmulţesc, ea supravieţuieşte tuturor ciumelor. Personajul asasinat este chiar domnul Băsescu. Cine l-a omorât? Asasinul domnului Băsescu e pitit în propria sa făptură. O limbuţie fără margini, revigorată după ce a jucat, pe prostia şi laşitatea altora, cartea coabitării, îl divulgă neîncetat. Fireşte că vorbesc despre un asasinat politic, omul Băsescu, din zgârciuri şi învelit lucios cu piele, fiind viu, chiar insultător de viu. Cum să dai instrucţiuni de pe poziţia unui mort? Cum să te înfăţişezi fată mare când ai rulat în toate lupanarele? Cum să critici – nemărginit e, Doamne, tupeul unora! – acordul cu FMI când tu, chiar tu ai iscălit sau girat cele mai nefericite îndatorări şi înjugări pe zeci de ani ale ţării? Cum să te pui la dispoziţia Guvernului cu înţelepciunea ta în materie de negocieri? Eu nu mă refer la negocierile cu Căşuneanu, la şmecheriile pe care cetăţeanul Băsescu le-a făcut cu primarul Băsescu – acolo este academician – ci la o unică, citabilă, negustorie făcută pentru ţară şi în beneficiul ei? Nu, domnule Băsescu, nu te mai poţi înfăţişa, a mia oară, drept salvator. Oricât de mulţi şi proşti am fi, nu te mai credem. Oricât de proşti ar fi cei care te urmează, scăpătaţi şi ei în materie de inteligenţă patriotică, oricât de bine ai jongla cu naivităţile şi vulnerabilităţile înşirate generos pe tarabă de noua cârmuire, nu poţi să ni te indici drept Mesia. Ce dracu, domnule Băsescu, lasă-te în urmă, defunct, pune preşul pe gunoi, ca să nu pută şi mai rău ceea ce asasinează şi aşa olfactiv contemporaneitatea. Lasă-ne să-i criticăm pe cei cărora le-a venit rândul să fie criticaţi şi nu te mai vârî în faţă!
P.S.: N-am isprăvit bine de scris aceste observaţii şi poveţe – în fond îl sfătuiesc de bine pe eşuatul din Deal, găsit asasin al propriului personaj – că iată-l cocoţat, din nou, în recidive insultătoare pentru poziţia instituţională pe care o menţine cu forţa, iată-l iar la amvon debitând enormităţi. Enormităţi pentru un stat de drept care la noi, fireşte, nu mai e de mult. Traian Băsescu, duşmanul de moarte al lui Băsescu Traian, proclamă de la pupitru imixtiunea sa în treburile justiţiei. Da, el care zicea că înghite telefonul dacă îi spune cineva o singură împrejurare în care a sunat un procuror, ne declară că-i sună pe papicii procuraturii într-o veselie! Sunt un ticălos, pare a recunoaşte, şi dacă sunt, ce?! Şi în stabilirea conducerii CEC Bank, singura bancă rămasă în România cu capital majoritar de stat, întâmplător cea care a livrat cu uşurinţa cu care dai o ciocolată unei puştoaice, un milion de euro fiicei Băseştilor, în fapt lui Băsescu, arendaşul din Deal trebuie să se impună. Conducerea care l-a mai îmbogăţit niţel pe bogatul preşedinte trebuie musai menţinută. Atenţie, Chiţoiu, nu te atinge de Gheţea! E o rugăminte-ordin. Ceva de genul “dacă te atingi de un fir de păr din zăpada îngheţatului pe funcţie nu-ţi va fi bine domnule chestor! Mă reped în chelia ta!” Ai priceput mă, ministrule, rugămintea?
Nimic, în acţiunile cotroceniste, nu aminteşte de popor, de durerile naţiei. Totul e bârfă de ţaţă, cleveteală de chivuţă excitată întruna, gata în orice clipă să-şi suie poalele în cap. Când să mai apuc să critic noua putere când ţaţa Băsescu îmi taie mereu calea?