Niciodata lumea, in intregul ei, n-a parut mai bolnava moral ca azi. Un trimis al lui Dumnezeu, urmas al ucenicului lui Iisus, Petru, coboara in jungla in care ne miscam ca intr-o leprozerie. Numai ca boala nu e pe corp, ci inlauntrul acestei lumi, de aceea e mai hidoasa. Papa Francisc vine din Argentina cea chinuita de saracie, teren de instructie multi ani pentru marii geambasi financiari occidentali. Calugarul iezuit de origine italiana s-a remarcat ca purtator de har al Domnului prin mila crestina, modestie, aplecare catre suferintele celor sarmani. In timp ce atatia confrati de sutana– si ma refer aici si la plimbatii cu Mercedesuri si alintatii cu averi uriase din sfanta noastra ortodoxie – au dezertat de la misia lor, comportandu-se ca niste samsari de suflete, argentinianul s-a comportat ca un om de rand sarac, a calatorit cu transportul in comun (n-am prea mai vazut popi in tramvai, iar arhierei niciodata), a mers in spitalele cu incurabili si le-a adus sarutul si atingerea duhovniceasca. Ales de Duhul Sfant sau doar de luciditatea celor 115 cardinali, noul papa se arata, in datele pe care le stim, ceea ce trebuie. Biserica, inclusiv cea catolica, a fost zguduita de scandaluri si relegitimarea ei nu se poate face decat printr-o fata curata, daruita cu mila si har, ducand in spate o viata exemplara.
Imi place papa Francisc. Imi place zambetul lui. Ochii vorbesc cu dragoste de oameni. Nu stiu daca-i un pacat sa spun ca precedentul, de origine germanica, avea o privire mai aspra si nu parea in totul chinuit de grija aproapelui. Fetele nu spun intotdeauna totul despre ceea ce arde in interior. Poate ma insel. Noul papa a lasat deoparte rigorile primei intalniri cu credinciosii in Piata San Pietro si de la balconul papal (am ascultat si eu candva un papa adresandu-se de acolo) a vorbit liber, plin de omenie, fara incruntari si emfaza. N-a stat pitit in spatele unor gesturi rituale, ci parea ca umbla printre noi, ca un om obisnuit care e mandru sa faca parte dintre oamenii obisnuiti. Sunt papa, da, dar sunt un papa al vostru, egal cu voi, suferind ca voi, supus ca oricare trecerii chinuite pe pamant. Papa Francisc, citesc, e din copilarie orfan de un plaman, pierdut in urma unei infectii. Doar bolnavii, scria cineva, sunt oamenii care stiu cate ceva despre ei insisi.
Calugarul iezuit, mai citesc azi, a spalat si sarutat picioarele unor bolnavi de SIDA, intr-un spital argentinian. E gestul la care ne-a invatat Mantuitorul. Fie ca papa Francisc sa poata repara cate ceva din uriasa leprozerie a lumii de azi, prin modestia sa, prin invatamintele sale care poate vor urca si spre stapanii politici si financiari ai planetei, incapabili sa mai conceapa viata intru aproapele lor, incuscriti mai degraba cu fortele blestemului. Nu-s catolic, dar crestinul ortodox, rasariteanul din mine te priveste si primeste ca pe un adevarat parinte. Fii bine venit, sfinte parinte!
Lucian AVRAMESCU
