O MODERNA CLINICA APROPIE CHIRURGIA DE ARTA


Chirurgia frumusetii a coborat, de mai mult timp, din lumea vedetelor si a ajuns recent la Ploiesti. Imaginea pe care si-o doreste orice femeie atunci cand se priveste in oglinda, dorinta de a sterge urmele trecerii timpului sau de a gasi alinare unor dureri care nu cedeaza decat sub bisturiu pot deveni realitate trecand pragul Clinicii de chirurgie estetica, ortopedie si chirurgie generala “ORTEST MED”. Intr-un spatiu amplasat in zona centrala a Ploiestiului (in apropierea Colegiului National I.L.Caragiale, pe strada I.Th.Grigore – fosta Soarelui), organizat si dotat la nivelul standardelor internationale, sunt oferite servicii medicale de inalta performanta pentru care pacientii interesati erau obligati, pana acum, sa se adreseze unor clinici bucurestene. Este vorba, in primul rand, despre o gama extinsa de interventii de chirurgie estetica, plastica si reparatorie, care nu necesita decat spitalizare de o zi, pentru reintinerire faciala si remodelarea unor parti ale fetei (pleoape, nas, obraji, barbie) precum si a sanilor (marire, micsorare, ridicare, reconstructie). De asemenea, printr-o serie de tehnici operatorii de finete, se pot realiza lipoaspiratie si miniplastie abdominala, precum si la nivelul membrelor, al coapselor si corectia unor cicatrice si sechele. In cadrul clinicii se efectueaza si interventii de chirurgie ortopedica (artroscopia genunchiului, a umarului si soldului) si de chirurgie generala (hernii, varice,chisturi, vasectomie, leziuni cutanate etc). Tot aici se pot adresa si cei care au complexe din cauza calvitiei (chelie) sau a transpiratiei abundente.


Intreaga aparatura din compartimentele de sterilizare si blocul operator, destinate anesteziei si monitorizarii postoperatorii a functiilor vitale ale pacientului, provenite de la firme de profil renumite in intreaga lume, permit asigurarea unui act medical de inalta calitate, in conditii de maxima siguranta, adaugand chirurgiei si o dimensiune artistica. Personalul medical dispune de o buna pregatire profesionala si practica de specialitate, validate de competentele obtinute in domeniul chirurgiei estetice si ortopedice. Deloc lipsit de importanta pentru cel care se afla in fata unei alegeri, mai adaugam ca preturile sunt sub nivelul celor practicate in clinici similare din Bucuresti si ca este asigurata totala discretie asupra identitatii pacientilor si a procedurilor chirurgicale efectuate. Consultatia si interventiile sunt stabilite pe baza de programare. Nu in ultimul rand, ambientul si atmosfera generala induc o stare de confort fizic si psihic, iar rezultatul interventiilor efectuate inscrie deja, pe cartea de vizita a clinicii, primele reusite.