Turbulenţele generate de tentativa de lovitură de stat din Turcia se vor reflecta asupra României doar pe plan comercial, prin temperarea exporturilor româneşti, în condiţiile în care aceasta este principala ţară de destinaţie a exporturilor locale dintre ţările non-UE, conform Coface România. Însă, impactul asupra mediului de afaceri românesc va fi foarte limitat, pe fondul amprentei reduse în economia naţională a companiilor deţinute de capitalul turcesc, a declarat Iancu Guda, Services Director Coface Romania CMS.
„Tentativa de lovitură de stat din Turcia, precum şi măsurile radicale care au precedat au alimentat foarte multă incertitudine în piaţa de capital. În mai puţin de o săptămână, lira turcească s-a depreciat cu aproape 6% faţă de dolarul american, indicele reprezentativ al pieţei de capital din Turcia a pierdut 12%, iar investiţiile de capital ale non-rezidenţilor au scăzut cu 8 miliarde de dolari”, a adăugat Guda. Turcia ocupă locul al 5-lea ca destinaţie a exportului românesc şi locul 1 între statele non-UE, respectiv locul al 11-lea ca ţară de origine a importurilor. După aderarea la UE, România a menţinut o balanţă comercială pozitivă cu Turcia, ceea ce plasează această ţară pe locul al 5-lea între statele cu care ţara noastră înregistrează excedent în balanţa comercială. În pofida relaţiilor comerciale bilaterale dezvoltate, aportul investiţiilor provenite din Turcia în fluxul de capital local este unul moderat. Într-un clasament al investiţiilor străine directe cumulate pentru perioada 2008 – 2015, Turcia ocupă locul al 18-lea, cu un aport la totalul investiţiilor străine directe de doar 0,5%, în condiţiile în care principalii
5 investitori (Austria, Germania, Italia, Franţa şi Elveţia) au generat împreună aproape 72% din totalul ISD în perioada analizată. Conform datelor INSSE, după valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul al 14-lea în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină.