D. Constantin

Desfăşurat între 22 şi 25 mai, Concursul International Wine Contest Bucharest 2014, ajuns la a XI-a ediţie, a reunit participanţi din 19 ţări. Au fost înscrise în concurs 719 probe, în creştere cu 33 la sută faţă de anul anterior, unele dintre acestea aparţinând unor binecunoscuţi podgoreni din Prahova. Chiar dacă este considerat ca fiind unul dintre cele mai prestigioase concursuri de profil din Europa Centrală şi de Est, la actuala ediţie a IWCB 2014 au participat, în premieră, şi câteva vinuri din China!
Conform precizărilor directorului concursului, Cătălin Păduraru, jurizarea a fost asigurată de către patru comisii a câte cinci juraţi – trei străini şi doi români. Aceştia au verificat, în primul rând, aspectul, mirosul, gustul şi echilibrul fiecărei probe intrate în concurs, iar vinurile declarate câştigătoare vor fi premiate în cadrul galei care va avea loc pe data de 3 iunie 2014. Cum este şi normal, vinurile declarate câştigătoare vor cântări foarte mult în ceea ce priveşte opţiunile de viitor ale patronilor de hoteluri, restaurante, supermarketuri, dar şi pentru pasionaţii de vinuri. Organizat la iniţiativa Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), de către Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), în parteneriat cu ASER Wineconsulting, concursul s-a desfăşurat sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), forul interguvernamental care grupează 45 de ţări producătoare şi consumatoare de vin din lume. Una dintre condiţiile impuse de OIV organizatorilor unui asemenea concurs este participarea cu vinuri a cel puţin opt ţări, iar minimum 20 la sută din totalul probelor trebuie să aparţină altor ţări decât cea organizatoare.