Data fiind zestrea sa industriala net superioara altor municipii – chiar daca intre timp aceasta s-a mai restrans – Ploiestiul a figurat, ani la rand, in topul celor mai poluate orase din tara. De aici si numarul considerabil al sanctiunilor contraventionale aplicate firmelor poluatoare de catre inspectorii Comisariatului Garzii de Mediu (CGM) Prahova, a caror valoare totala avea sa atinga un nivel maxim in 2011, respectiv de 6.122.000 de lei. Au existat chiar si cazuri in care unii agenti economici au fost sanctionati de mai multe ori in cursul aceluiasi an. In schimb, in 2012, numarul amenzilor a scazut la mai mult de jumatate fata de 2011 si, implicit, si contravaloarea acestora, care s-a ridicat la 2.625.000 de lei, semn ca potrivit cunoscutei zicale „frica pazeste pepenii”.
Conform precizarilor comisarului sef al CGM Prahova, Daniela Tudorache, cele mai multe abateri de la legislatia mediului au fost depistate, anul trecut, la companiile care activeaza in domeniul extractiei si prelucrarii titeiului. Cap de afis este S.C. Rompetrol Rafinare SA – Rafinaria Vega din Ploiesti, care a incasat o amenda in cuantum de 100.000 de lei (n.n. – nivelul maxim prevazut de lege) „pentru nerespectarea prevederilor din autorizatia integrata de mediu”. De pe lista poluatorilor nu lipsesc nici Rafinaria Petrotel-Lukoil SA Ploiesti si OMV Petrom SA – care au fost sanctionate cu cate 50.000 de lei fiecare, pentru acelasi motiv: „neluarea tuturor masurilor in caz de poluare accidentala”. Tot in cursul anului anterior, au fost depistati si agenti economici care functionau fara a fi solicitat, asa cum prevedea legea, eliberarea autorizatiei de mediu, asa cum este cazul S.C. Prowater Ecosistem SRL Ploiesti, motiv pentru care a fost amendata cu 60.000 de lei.
D. CONSTANTIN