Niciun investitor n-a fost interesat sa inchirieze vreuna dintre cele 6 tronsoane de cale ferata scoase la licitatie in Prahova !

Asa cum scriam intr-un recent numar al cotidianului nostru, pe 15 martie 2012, compania nationala CFR SA a organizat o noua licitatie publica cu strigare pentru inchirierea a 11 sectii sau grupe de sectii de cale ferata, intre care 6 se regasesc pe raza judetului Prahova. Dupa cum v-am mai informat, este vorba despre sectiile de cale ferata Ploiesti Nord – Maneciu, Buda – Slanic, Ploiesti Crang – Ploiesti Vest, Ploiesti Vest – Targoviste Nord-Fieni, Ditesti – Gura Palangii si I.L.Caragiale – Ditesti. Din nefericire, niciun operator economic nu si-a manifestat interesul sa preia, in vederea rentabilizarii activitatii, vreunul dintre tronsoanele de cale ferata mentionate, desi s-a ajuns la o a patra runda a licitatiei organizate prin intermediul Bursei Romane de Marfuri.
Potrivit declaratiei Oanei Branzan, purtatorul de cuvant al companiei nationale CFR SA., dintre cele 11 sectii sau grupe de sectii de cale ferata scoase la licitatie, au fost adjudecate doar cele situate pe raza Sucursalei teritoriale CFR Craiova. „Castigatorul desemnat este operatorul economic RC-CF Trans SR Craiova, iar contractul de inchiriere, avand o valabilitate de 4 ani, este in valoare de 1.965.500 de lei, anual, fara TVA. Castigatorul licitatiei este obligat sa preia si personalul CFR care isi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent, in scopul asigurarii pachetului minim social existent la momentul semnarii contractului de inchiriere, in conformitate cu prevederile legale”, a adaugat Oana Branzan.
Pentru restul sectiilor de cale ferata ramase neadjudecate, procedura de inchiriere se va repeta la o data care urmeaza sa fie comunicata.
C. DUMITRU