Scheletul vechi de aproximativ 4000 de ani descoperit, recent, de arheologii prahoveni, la Aricestii Rahtivani, a apartinut unui barbat cu varsta cuprinsa intre 30 si 35 de ani care avea o inaltime intre 1, 65 m si 1, 68 m. In prezent, relicva este cercetata de catre specialistii de la Institutul de Antropologie din Bucuresti. Scheletul a fost gasit langa padurea Buda, mormantul in care se afla fiind amenajat sub o movila de pamant de trei metri, ceea ce inseamna ca persoana respectiva era foarte importanta in cadrul comunitatii careia ii apartinea – cel mai probabil fiind conducatorul unui trib. Barbatul facea parte dintr-o populatie seminomada, care venea din sudul teritoriilor pe care se afla astazi Ucraina si Federatia Rusa. “Din cauza caracterului seminomad al populatiei, cunoastem foarte putine lucruri despre acesti oameni. Realizau piese din argint, bronz, ceramica, probabil se ocupau si cu cresterea animalelor, traiau in corturi si erau organizati in triburi”, ne-a precizat Alin Franculeasa, seful Biroului Arheologie de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. Reprezentantii Institutului de Antropologie din Bucuresti incearca sa identifice de ce a murit barbatul si daca a suferit de vreo boala care sa fi lasat urme la nivelul oaselor. Un fragment de 100 de grame dintr-un os va fi dus, in perioada urmatoare, la un institut de cercetare din Heidelberg (Germania), pentru a fi datat cu Carbon 14 si pentru a se afla, astfel, cu mai multa exactitate, cand a murit barbatul. In 2005, aproape de zona unde a fost gasit scheletul – mai exact in padurea de la Crangul lui Bot – arheologii au dezgropat trei morminte datand din aceeasi perioada, apartinand unui barbat, unei femei si unui copil. In 2004, in zona kilometrului 6 din Ploiesti, s-a gasit un mormant ce continea scheletul unei femei care a trait acum 5300 de ani (din perioada finala a Neoliticului). Alaturi de acesta se aflau un vas si o piesa de bronz. Ramasite umane si mai vechi au fost descoperite insa, in 2009, la Seciu. Este vorba despre fragmente de craniu datand de 6300 de ani, ce proveneau de la doi indivizi. In perioada urmatoare, arheologii vor face sapaturi in zonele Ciorani, Malaiestii de Jos si Paulesti, iar la toamna vor continua lucrarile arheologice pe traseul autostrazii Bucuresti-Ploiesti.
Ana MAXIM