Femei prahovene de azi, de ieri si mai de demult

 Galerie foto

DESPINISTELE

Sa ne orim putin asupra “purtarii’ despinistelor. Cerintele pe care le formula scoala vizau modestia elevelor, combaterea mondenitatii precoce, moralitatea deplina, “ascultarea", supunerea neconditionata fata de “superiori" si fata de regulamente, folosirea judicioasa a timpului. In aceasta directie, scoala isi asigura concursul familiei (de cele mai multe ori voluntar, cateodata insa fortat) si chiar al bisericii. Care erau mijloacele prin care scoala isi impunea punctul de vedere. Unele aveau un caracter preventiv.
La inceputul scolaritatii lor, elevelor li se comunica in diferite moduri, regulamentul scolii, elaborat dupa regulamentul cadru dat de Minister, care era comunicat si parintilor. Din 1909-1910, s-a introdus carnetul de eleva in care era o pagina pentru fiecare zi de scoala. Primele pagini aveau tiparite extrase din regulament, orarul scolii, notele trimestriale, iar in fiecare zi - orele de curs, cu temele date pentru acasa, notele obtinute in ziua aceea si observatii asupra purtarii; fiecare pagina trebuia semnata “pentru luare la cunostinta" de unul dintre parinti, de tutore sau de “corespondent". In acelasi scop s-a infiintat, din 1920, condica clasei, un registru pastrat de eleva numita de diriginta “cestorul clasei" (sefa clasei) care o completa zilnic scriind, in rubricile respective, numele fiecarui obiect, elevele absente sau intarziate, temele date acasa si era prezentata fiecarei profesoare spre a o semna si a face eventualele observatii, la sfarsitul fiecarei ore de curs. Cam un sfert din suprafata fiecarei pagini, in partea de jos era rezervata pentru “observatii", care erau, foarte rar, si pozitive (laudative), dar mai ales negative. In prevenirea abaterilor se punea un mare accent pe activitatea dirigintelor. In orele de dirigentie erau prelucrate regulamentele, se comentau actele de indisciplina si pedepsele pe care le-au atras, se dadeau sfaturi in toate directiile.
Existau insa si masuri punitive, toate influentand nota la purtare. Care erau faptele incriminate. Cele mai usoare erau: intarzierea la inceputul orelor, neatentie la lectii, vorbitul in timpul orelor, micile strengarii, abaterile usoare de la tinuta regulamentara, care se sanctionau cu o observatie verbala. Cand acestea erau mai puternice sau se repetau sau evidentiau intentia elevei de incalcare a regulilor, observatia era scrisa in condica clasei, comunicate familiei prin carnetul elevei si atrageau scaderea notei la purtare. Abateri mai grave erau furtul, insubordonarea fata de profesori, nepurtarea numarului matricol, plimbarea pe bulevard sau pe “Franceza", mai ales insotite de “baieti", fara numarul matricol pe mana, mergerea la spectacolele interzise de scoala si la orice spectacol neinsotite de parinti sau alte rude varstnice, aducerea la scoala a unor carti interzise etc., etc. Aici pedepsele variau in functie de gravitatea abaterii, de recidiva, de severitatea celei care o acorda si de atitudinea familiei.
Au fost pedepse care s-au perimat de-a lungul timpului. Astfel, in 1887, o eleva care a fost insuficient de respectuoasa fata de o profesoara, a primit nota 4 la purtare pe luna octombrie, note la limita pe celelalte luni, timp de o luna, in loc sa stea in banca ei a fost obligata sa stea la “masa de pedeapsa" care exista in fiecare clasa si timp de patru zile nu a avut voie sa iasa din clasa in recreatii. In plus, a trebuit sa prezinte dirigintei clasei, scris de mana ei de 150 de ori textul:"Nu voi mai raspunde niciodata necuviincios superiorilor mei". In plus, timp de o saptamana, colegelor ei li s-a interzis sa discute cu ea, a fost izolata. Asemenea sanctiuni s-au imputinat cu timpul, chiar “masa de pedeapsa" a disparut dupa primul razboi mondial, cand, de altfel, sporind efectivele de eleve, nici n-ar mai fi avut loc in sala de clasa.
Bataia n-a fost niciodata recomandata ca metoda didactica, dar pana la 1907, nici n-a fost interzisa expres. Chiar si atunci cand Ministrul Spiru Haret a interzis “bataia in scoala", nu s-au prevazut sanctiuni pentru cadrele didactice care ar practica-o. Oricum, aici bataia a fost folosita cu mult mai putin decat in scolile de baieti in speta la Liceul “Sfintii Petru si Pavel". Mama autorului acestor randuri, promotia 1915 povestea ca, in clasele mai mici, unele profesoare mai bateau la palma cu nuiaua elevele prea zburdalnice, sau prea neglijente, sau lenese, iar acestea erau multumite ca au scapat numai cu atat si nu au fost “insemnate" in condica sau “spuse acasa". In perioada interbelica problema a fost pusa cu mai multa seriozitate si intalnim chiar cateva reclamatii si o ancheta in legatura cu aceste practici. De altfel, fetele erau atat de cuminti incat nu aveau pentru ce sa fie pedepsite; se mai intampla, uneori, o profesoara mai nervoasa si mai ales pedagoga sa mai traga de par cate o eleva ( sa o “ciufuleasca"), chipurile pentru ca nu era reglementar pieptanata. Abateri grave erau socotite plimbarile prelungite prin locurile publice, legaturile cu “baietii", oricat de platonice ar fi fost, intrarea intr-un local de distractie sau de alimentatie publica (cu exceptia cofetariilor – si acolo insotite de varstnici), sau la spectacole nerecomandate de scoala.
Pedepsele erau si acum nota la purtare, dar si “chemarea la cancelarie" (ceea ce se intampla in cancelaria directoarei nu prea spuneau pedepsitele, dar de regula se intorceau planse, cu obrajii rosii). Mai grava era "chemarea parintilor la scoala", care se solda, de cele mai multe ori cu pedepse mai grele, bataia serioasa, consemnarea la domiciliu, anularea desertului la mesele in familie (adeseori chiar mai mult, absenta oricarui cadou). Pedepsele cele mai grele erau eliminarea din scoala pe trei zile sau pe o saptamana (date de directoare), sau eliminarea din scoala sau chiar din toate scolile din tara (date de “conferinta profesorilor") si aprobate de Minister.
Trebuie sa spunem insa ca aceste pedepse se aplicau foarte rar. Elevele de la “Despina Doamna" erau foarte cuminti, marea lor majoritate treceau prin scoala fara sa fi inregistrat o singura “insemnare" in condica sau scaderea vreunui punct la purtare. Cauza credem ca rezida poate si in frica de sanctiuni, dar mai ales in interventia altor doi factori. In primul rand era sprijinul neconditionat al familiei. Cu rare, cu foarte rare exceptii, familia era de acord cu toate masurile si pedepsele date de scoala, era solidara cu aceasta. In al doilea rand, era spiritul de intoleranta fata de indisciplina, de imoralitate care se crease in randul marii majoritati a elevelor. Marea lor majoritate accepta si uneori acoperea strengariile si zburdalniciile unor colege, dar nu si abaterile grave ca furtul, obraznicia fata de profesoare, chiulul sau frivolitatea, emanciparea prematura. O fosta eleva de la “Despina Doamna" era visul oricarui tanar intelectual ploiestean si nu numai.
Paul D. POPESCU

Articolul poate fi citit si in editia tiparita