Palatul Bailor comunale (I)

 Galerie foto

Edificiul despre care vom vorbi este unul pe care il regretam cu adevarat. A scapat cu bine din bombardamente, impreuna cu cele din jur, cu care se armoniza perfect, in diferite variante ale stilului neoclasic. Din pacate, in cadrul campaniei de “sistematizare si modernizare" a "centrului civic" (1956-1960), a fost demolat, impreuna cu vecinele sale, desi era inca frumos, solid si functional. Nu ne ramane altceva decat sa va prezentam edificiul si sa-i evocam istoria, care nu este deloc lipsita de interes.
Radu Stanian (1840-1897)-despre care am vorbit mai mult in articolul consacrat Casei Casatoriilor - este ctitorul acestui edificiu. Asa cum am vazut, priceput om de afaceri si politician fara prea multe scrupule, avand ceva bani din despagubirile primite cu ocazia exproprierilor pentru facerea Bulevardului s-a gandit sa faca o investitie foarte avantajoasa.
Ideea aceasta i-a venit pe la 1870, alegand chiar si locul, cum nu se poate mai potrivit si care ii apartine lui, in marginea de est a Pietei Lemnelor. Cum de o aprobare a constructiei era sigur, s-a gandit sa si comande documentatie. Spre norocul lui, tocmai atunci venise in Ploiesti si va fi angajat ca arhitect al primariei, un sas brasovean, Christian Kertsch. Acesta, in timpul studiilor lui vieneze si imediat dupa terminarea lor, lucrase ca asistent al unor cunoscuti arhitecti austrieci, printre altele si cladiri cu instalatii balneare. De altfel, mai tarziu, el avea sa fie autorul unor intregi statiuni balneare, cum sunt Slanicul Moldovei sau Pucioasa. Kertsch a intocmit documentatia, a primit onorariul, dar Stanian nu avea toti banii necesari si, de altfel, incepusera pregatirile de razboi.
De-abia in anii 1877-1878, Radu Stanian, intreprinzator si clarvazator a pornit constructia. Cum arhitectul Kertsch tocmai parasise Ploiestii, el a renuntat la planurile acestuia neplacandu-i nici proportiile, nici stilul austriac si s-a adresat arh. Toma N. Socolescu. A pastrat insa planurile pentru instalatii pentru ca nimeni, in aceasta parte a lumii, nu i-ar fi putut face altele mai bune.
Lucrarile au demarat intr-un ritm foarte rapid, dar dupa cateva luni, cand cladirea incepuse sa se ridice si instalatiile comandate in strainatate soseau, Stanian a terminat banii. Intelegand ca a calculat gresit costurile si si-a supraevaluat puterea financiara, a gasit ca singura solutie sa vanda primariei lucrarea neterminata. Au fost, desigur, greutati, dar primarul C.T. Grigorescu, om intelegator si progresist, a imbratisat aceasta idee si a sustinut-o, la 23 martie 1878, in consiliul comunal (Stanian era si el consilier) subliniind pericolul pe care il reprezinta lipsa unui "stabiliment public de bai" in conditiile cresterii populatiei sarace si mortalitatii. Desigur ca au fost destule impotriviri, dar, pana la urma, la 3 decembrie 1878, consiliul a aprobat inceperea tratativelor cu Radu Stanian. La cererea de catre proprietar a sumei de 90.000 lei, opozitia impotriva cumpararii baii a crescut si lucrurile s-au tergiversat. Dupa ce un arhitect a facut un deviz, evaluand costul terminarii lucrarilor, dupa ce Stanian a acceptat reducerea pretului si plata in rate, constructia a fost, pana la urma cumparata. In anul urmator, s-a prevazut in buget suma de 30.000 lei pentru terminarea "in regie" a edificiului. Dupa alti doi ani totul era gata, instalatiile aduse din strainatate montate si "baia publica" incepea sa functioneze.
In acest moment, fosta "piata a lemnelor" incepea sa se implineasca din punct de vedere arhitectonic de jur imprejur. Edificiul era retras de la trotuarul care inconjura piata in partea lui centrala (dar mergea pana la cel de pe strada Gheorghe Lazar), lasand deci in fata o curte interioara deschisa, foarte ingrijita. Cladirea era mare: un subsol destul de bine escamotat in partea din fata, un etaj, pe un plan foarte complex, dar bazat pe o perfecta simetrie.
Paul D. POPESCU