Vremea
Ploiesti, Prahova
-7 °C
Cer in general noros

Azi


-5° / 2°

Maine


3° / 3°

DOSARELE ISTORIEI

Marime text Mareste font Micsoreaza font

(Marti, 17 iulie 2007)


Cladirea Muzeului Ceasului - „frontul din umbra”, in cel de-al doilea razboi mondial

Din multimea vizitatorilor care trec astazi pragul Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” - unic in reteaua muzeelor din tara, ilustrand prin colectiile sale evolutia mijloacelor de masurare a timpului de la primele indicatoare rudimentare, pana la ceasornicile moderne, opere ale unor adevarati maestri -, un numar extrem de mic stiu ca si edificiul in care este adapostit acest valoros patrimoniu are o istorie cu adevarat bogata, fiind, daca se poate spune, „martorul si gazda” unor importante evenimente.
Casa a fost construita pentru omul politic, juristul Luca Elefterescu, seful organizatiei judetene a Partidului Conservator, ajuns deputat de Prahova. Prin functia de prefect, pe care a detinut-o de mai multe ori, numele sau este legat de numeroase evenimente economice si culturale din viata judetului Prahova. Nu pot fi trecute sub tacere nici contributiile sale la viata mondena a orasului, ce au debutat din 1895 in eleganta sa locuinta, prin asa-numitele „jours fixes”, ce au continuat decenii la rand. Si tot in acest edificiu, in decembrie 1903, a fost organizat primul revelion ploiestean, angajand chiar si o orchestra, dupa model occidental (obiceiul a pornit din Franta, iar Luca Elefterescu voiajase foarte mult si, ca atare, va aduce acest obicei si pe meleagurile prahovene).
Daca in aceasta prima perioada edificiul este implicat in o serie de manifestari locale, dupa moartea proprietarului, cladirea a fost cumparata de Thomas Masterson, imediat dupa primul razboi, aceasta devenind locul unor intalniri mai putin mondene si mai mult de afaceri, „istoriile locale” fiind depasite prin implicarea proprietarului la evenimentele ce vor urma, unele cu adevarat de amploare.
Thomas Masterson a fost, inainte de razboi, reprezentant al Societatii petroliere britanice „Phoebus” si directorul general al Societatii petroliere romane „Unirea”. Dupa declansarea razboiului hitlerist impotriva Poloniei si dupa declaratia de razboi a Angliei si a Frantei contra Germaniei, lui Thomas Masterson, ofiter superior al fortelor armate britanice, i s-au incredintat, din partea guvernului si a inaltului comandament britanic, misiuni de mare importanta si responsabilitate. Asistat de fratele sau, Edward Masterson, veteran ranit in timpul primului razboi mondial, si alaturi de cativa ofiteri britanici care lucrau in domeniul petrolier (printre care A.G.G. de Chastelain, G. Gibson, Walmseley, Clark etc.), s-au constituit intr-un grup de aliati ai Romaniei inca libere si, au incercat sa saboteze cateva vapoare la Portile de Fier, cu scopul de a bloca navigatia pe Dunare si de a impiedica, astfel, aprovizionarea dusmanului cu petrol. Aprovizionarea acestui terminal cu titei si derivate se facea in special din rafinariile prahovene, iar portul petrolier si statiile de incarcare de la Giurgiu constituiau unul dintre punctele importante ale Conventiei de aparare totala pe apa, pe uscat si din aer pentru Misiunea Militara Germana. Or, pentru aliati, petrolul prahovean si din zona geografica aferenta reprezenta „radacina pivot a puterii germane”.
Cat de importanta era problema petrolului si a zonei petrolifere a Prahovei, cat de mare era miza de joc a celor doua tabere beligerante vedem si din rapoartele SSI, care supravegheuau zona si mai ales pe cei banuiti de unele activitati subversive ori de legaturi cu servicii straine; este vorba despre Alfred George de Chastelain, care a stat 14 ani in Romania, ca director comercial al Societatii petroliere „Unirea”, bun vorbitor al limbii romane si cu multi prieteni in randul industriasilor si al oamenilor politici si, nu in ultimul rand, conducatorul organizatiei de spionaj din zona, organizatie din care au facut parte ing. Popovici si Rica Georgescu si firele ne poarta spre fratii Masterson si eleganta lor resedinta. Continuand investigatiile, aflam ca locotenent colonelul Chastelain apartine de fapt „Biroului pentru afacerile din Romania” de la Comandamentul interaliat de la Cairo.
SSI, sesizat si de aliatul german, prinde in fapt intreaga organizatie, arestandu-i. Rica Georgescu a fost eliberat de guvernul instaurat la 23 august 1944 si numit imediat secretar de stat la Ministerul Economiei si Finantelor.
In aceste conditii, colonelul Thomas Masterson primise sarcina de a sabota, prin orice mijloace, aprovizionarea cu petrol a masinii de razboi germane, sa sprijine acea parte a armatei si pe patriotii iugoslavi, pentru rasturnarea regimului pronazist al regentului Paul si sa instaureze regimul si guvernul militar al generalului Simovici, care luptau de partea aliatilor, rezistand invadatorului german.
Incepand din noiembrie 1941, Thomas Masterson parasise deja Ploiestiul in perioada declararii starii de razboi intre Romania si aliati, responsabilitatile lui fiind de cu totul alta natura, si anume de a „rezolva” problema contributiei active pe care refugiatii politici romani puteau sa o aduca la efortul de razboi al Natiunilor Unite. Starea de razboi cu Romania impunea o noua forma de activitate. Sunt cumulate mai multe forme si mijloace de lupta, iar activitatile celor care luptau in rezistenta romaneasca interna, dar si in afara granitelor trebuiau sa se dezvolte spre a fi cat mai eficace si conforme cu ceea ce puterile aliate puteau sa autorizeze in timp de razboi.
Se cuvine sa mentionam ca alaturi de Thomas Masterson in lupta pentru sprijinirea natiunii romane pe frontul din umbra i-a fost aproape fratele sau, colonelul Edward Masterson. Aflat in Romania de la varsta de sase luni, aici a invatat la gimnaziu si liceu; dupa absolvire a plecat la studii in SUA, devenind inginer petrolist. S-a intors in Prahova si a devenit directorul societatii petroliere „Unirea”.
Fratii Masterson s-au numarat printre cei mai buni protectori si prieteni, pe timpul razboiului, ai Romaniei. Astfel, au intervenit la cartierul general aliat, de mai multe ori, in favoarea Romaniei, inlesnind diplomatilor romani, aflati la Cairo, diverse intrevederi cu reprezentanti de decizie ai aliatilor, in scopul stabilirii unor conditii de armistitiu, pe cat posibil, mai avantajoase Romaniei. Thomas Masterson este cel care, la 24 ianuarie 1943, in plin razboi, inaugureaza la sectia romana a BBC un ciclu de expuneri pe tema „1943 trebuie sa fie anul deciziei Romaniei”. In cadrul acestei emisiuni, va sustine un numar de 50 de conferinte, pana la 6 iunie 1944, in care avertiza Romania asupra riscului ce decurge din prelungirea termenului detasarii sale de Axa. Numai moartea a pus capat acestei activitati.
Fratele sau, colonelul Edward Masterson, a revenit la Ploiesti la finele anului 1944, fiind in comisia care s-a ocupat de repatrierea pilotilor aliati cazuti prizonieri in Romania, prilej cu care si-a revazut casa, un loc mult prea linistit fata de tumultuoasele activitati desfasurate aici in perioada anterioara razboiului.
Prof. Eugen STANESCU, director adjunct al Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova



Din aceeasi categorie

(Marti, 9 februarie 2010)

Reduceri de pana la 30% pentru cei care rezerva sejururi pe Litoral inca de acum

Programul de rezervare din timp a biletelor de vacanta ii atrage pe turisti. Litoralul romanesc este destinatia preferata pentru cei mai multi dintre ei. Daca-si rezerva inca de pe acum sejurul, beneficiaza de reduceri de pana la 30%. Rezervarile timpurii se fac numai prin intermediul agentiilor de turism, iar turistii trebuie sa isi achite repede... continuare »

(Marti, 9 februarie 2010)

Matineu muzeal la Valenii de Munte

Astazi, cu incepere de la ora 11.00, puteti participa la matineul muzeal intitulat “Arhitectura taraneasca de pe Valea Teleajenului". Evenimentul este organizat de catre Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova prin sectia sa de la Valenii de Munte – Muzeul de Arta Religioasa (strada George Enescu, nr. 1). Anemary GRIGORE

(Marti, 9 februarie 2010)

EVENIMENTE

* 1919 - Romania si Polonia au stabilit relatii diplomatice. * 1959 - Japonia anunta renuntarea totala la armele nucleare. * 1969 - Primul zbor de incercare al unui avion Boeing 747.

(Marti, 9 februarie 2010)

Femei prahovene de azi, de ieri si mai de demult

DESPINISTELE Sa ne orim putin asupra “purtarii’ despinistelor. Cerintele pe care le formula scoala vizau modestia elevelor, combaterea mondenitatii precoce, moralitatea deplina, “ascultarea", supunerea neconditionata fata de “superiori" si fata de regulamente, folosirea judicioasa a timpului. In aceasta directie, scoala isi asigura... continuare »

(Marti, 9 februarie 2010)

Cartile din patrimoniul bibliotecii judetene - mutilate de cititori

Elevi, studenti, pensionari si nu numai solicita periodic carti de la Biblioteca Judeteana “Nicolae Iorga", atat la sala de lectura cat si la domiciliu. Numai ca, unii dintre solicitanti uita ca rostul cartilor de la biblioteca este acela de a merge mai departe, la alti cititori. Unii subliniaza ceea ce li se pare important, altii rup chiar... continuare »

Stiri de ultima ora

08:00: Gandul: "Ministrul Berceanu ne anunta ca dupa Romania zapezilor dam in Romania gropilor: "Am dat toti banii pe deszapezire, sa nu ne intrebati la vara de ce nu reparam gropile"

"Iarna asta ne-a dat peste cap cu toate sumele alocate la intretinere, care la ora actuala sunt depasite de vreo patru ori si probabil ca o sa luam de la...»


Editorial

Da, Doamne, internetului rabdare cu blogeristii !

Florin TANASESCU In ultimele zile, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Prahova a intervenit pentru a da jos turturii de pe streasina a sapte case, a scoate apa de...»

Alte Editoriale


Cele mai citite stiri

altPHel - blogul lui Patraru

Arnautovic si Burlacu vin in seara asta la PRESING!

Am ales sa profitam de pauza in care se afla fotbalul, intr-un moment in care Asesoft nu mai arata forta si vitalitatea din sezoanele trecute. Ploiestenii au castigat in ultima etapa, la Brasov, dar nu au convins. S-au intarit celelalte echipe sau la ...

Alte articole


LIVE - Prahova TV
Get the Adobe Flash Player to see this player.

Europarerea mea

Sondaj
Ce parere aveti despre Programul Prima Casa?

Curs valutar
Convertor:
Din    in 
     =    

EUR    (Euro)
4.1325
-0.17%
USD    (Dolar SUA)
3.0160
-0.22%
XAU    (1 Gram aur)
103.72
+1.33%