Pentru Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălțării Domnului – marcată, anul acesta, pe 9 iunie – coincide cu Ziua Eroilor. În toate catedralele, bisericile și mănăstirile ortodoxe din țară și străinătate vor fi pomeniți luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. La Ploiești vor avea loc ceremonii militare și religoase. Între orele 12.00-12.05 vor răsuna clopotele în toate lăcașurile de cult din Ploiești, iar în cadrul unei ceremonii ce se va desfășura la Monumentul Eroilor de la Catedrala „Înălțarea Domnului”, la ora 12.05 va fi intonat Imnul Național, apoi va fi oficiată slujba religioasă și vor fi depuse coroane și jerbe de flori.
La Monumentul Eroilor de la Cimitirul Militar Bolovani, ceremoniile vor începe la ora 13.00, cu intonarea Imnului Național. Un sobor de preoți va oficia, apoi, serviciul religios, iar oficialitățile vor susține alocuțiuni privind semnificația Zilei Eroilor. La ora 13.35, reprezentanții autorităților și ai armatei vor depune coroane, jerbe și buchete de flori în fața monumentului, iar între orele 13.50-14.00 va avea loc defilarea Gărzii de Onoare și a Fanfarei Consiliului Județean Prahova.