A.M.

La Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, în perioada 18 ianuarie – 29 martie, au fost organizate alegeri pentru toate structurile de conducere de la nivelul facultăților, departamentelor, al Instituţiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat și al universității. Rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești a fost reales prof. univ. dr. ing. Pascu Mihai Coloja, iar prorectorii desemnați sunt : prof. univ. dr. Dobrinescu Anca Mihaela, prof. univ. dr. ing. Minescu Mihail, conf. univ. dr. Buzoianu Daniela Angela și prof. univ. dr. ing. Ion Bolocan (acesta din urmă a deținut funcția de prorector și în ultimii patru ani). Preşedintele ales al Senatului Universitar al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti este prof. univ. dr. ing. Nicolae Paraschiv (care în ultimii patru ani a ocupat funcția de prorector).
În urma concursului public pentru selectarea decanilor celor cinci facultăți ale universității ploieștene, au fost aleși în aceste funcții: prof. univ. dr. ing. Nistor Iulian – Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor; prof. univ. dr. ing. Roşca Paul – Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie; conf. univ. dr. ing. Popa Ioan- Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică; prof. univ. dr. Ionescu Arleen Nerissa – Facultatea de Litere şi Ştiinţe; conf. univ. dr. Pătraşcu Aurelia – Facultatea de Ştiinţe Economice. În calitate de directori de departamente (organizate în cadrul celor cinci facultăți ale UPG ), au fost alese următoarele cadre didactice: Departamentul Automatică, Calculatoare, Electronică – prof. dr.ing. Cristian Pătrășcioiu, Departamentul Inginerie Mecanică –prof.dr. ing. Ion Nae, Departamentul Administrarea Afacerilor – conf. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, Departamentul Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate – conf. univ. dr. Aurelia Pătrașcu (pentru că aceasta a fost aleasă și decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, vor avea loc noi alegeri pentru conducerea acestui departament), Departamentul Forajul Sondelor, Extracţia și Transportul Hidrocarburilor- prof. dr. ing. Avram Lazăr, Departamentul Geologie Petrolieră şi Inginerie de Zăcământ – conf. dr. ing, Maria Stoicescu, Departamentul Activităţi Motrice şi Sport Universitar – conf. dr. Dulgheru Maria, Departamentul Ingineria Prelucrării Petrolului și Protecția Mediului – prof. dr. ing. Stănică Ezeanu Dorin, Departamentul Chimie – prof.dr. ing Bomboș Dorin, Departamentul Informatică, Tehnologia Informației, Matematică și Fizică – conf. univ. dr. ing. Gabriela Moise, Departamentul Științele Educației – conf. univ. dr. Suditu Mihaela, Departamentul Filologie- conf.univ. dr. Toma Irina.