Ioan Popescu
Casa-muzeu a marelui patriot basarabean Constantin Stere din Bucov-Ploiești a găzduit, joi, un eveniment cultural-istoric remarcabil, înscris în Programul „România-100”, inițiat cu prilejul aniversării a Marii Uniri din anul 1918. Este vorba de prezentarea machetelor a patru statui monumentale, reprezentându-l pe Regele Ferinand Întregitorul, realizate de patru renumiți sculptori ploieșteni, selectați în urma unui concurs inițiat de fundațiile „Mihai Viteazul” și „Constantin Stere”, împreună cu Consiliul Județean Prahova și Primăria Vălenii de Munte. Statuia aleasă de juriu urmează să fie amplasată, până în anul 2018, în centrul orașului.
Juriul, format din Ruxandra Demetrescu – profesor la Universitatea Națională de Arte București,președinte, Narcis Dorin Ion – director general al Muzeului Bran, Mircea Hortopan – director de Patrimoniu la Muzeul Național Peleș, Mircea Cosma – președintele Fundației „Mihai Viteazul” Ploiești, Lia Maria Voicu – președintele Fundației „Constantin Stere” și ing.Florin Constantin – primarul orașului Vălenii de Munte, a decis, după o atentă deliberare, câștigătorul concursului: sculptorul Constantin Ionescu, al cărui proiect a întrunit cele mai multe voturi (în foto, alături de primarul oraşului Vălenii de Munte).Înainte de începerea votului secret, președintele Fundației „Mihai Viteazul” a propus juriului ca, pe lângă desemnarea câștigătorului pentru Vălenii de Munte, să aleagă încă o statuie, care, pe 27 martie, va fi dăruită Primăriei Chișinău. Aleasă în unanimitate a fost macheta artistului George Dumitru, care, va fi donată Primăriei Chișinău.
Prof.Ruxandra Demetrescu, președintele juriului, a ținut să remarce calitatea deosebită a celor patru statui și factorii care au decis câștigătorii: „Argumentul principal în decizia juriului a fost viziunea monumentală de ansamblu, felul în care artistul Constantin Ionescu a reușit, chiar și într-o machetă de niciun metru, prezența însemnelor puterii regale și să redea dimensiunea monumentală, inerentă oricărui monument de for public. Aș mai adăuga și raportul fericit dintre cultura monumentală și soclu, foarte bine rezolvat de sculptor și, nu în ultimul rând, expresivitatea chipului, care are o demnitate regală corespunzătoare.Aceleași remarci și pentru statuia lui George Dumitru, care a avut o viziune mai modernă a lucrării, o diversificare a formelor care scot în relief monumentul. În decizia sa, juriul a avut în vedere, de asemenea, statura și alura monumentală propusă de cei doi sculptori, precum și asemănarea cu Regele. Cred că ambele proiecte câștigătoare au toate șansele să devină monumente reprezentative care să redea, cu demnitatea cuvenită, dimensiunea regală a Regelui Ferdinand Întregitorul”.














