Ana Maxim

Săptămâna care urmează este ultima din această toamnă în care mai poate fi vizitat Castelul Peleș – fostă reședință regală din Sinaia- în luna noiembrie monumentul urmând a fi închis pentru curățenie. De la începutul anului și până în prezent, peste 350.000 de turiști au vizitat Muzeul Național Peleș aflat în topul celor mai atractive obiective turistice din România. În ceea ce privește Castelul Pelișor, acesta este închis până pe 31 octombrie, tot pentru curățenie, iar pe 3 noiembrie va găzdui un eveniment istoric: în „Camera de Aur“ a castelului va fi așezată caseta de argint cu inima Reginei Maria, acesta fiind locul unde ea a bătut pentru ultima oară ! Casa Regală a României a invitat la eveniment pe toți românii care doresc să urmărească drumul escortei regale de la București la Sinaia, precizând însă că nu va avea un caracter public și ceremonia din interiorul castelului.

La Muzeul Național Peleș – care include cele două castele – pregătirile sunt în toi pentru evenimentele din luna noiembrie. Castelul Peleș va fi închis pe toată perioada lunii viitoare pentru activitățile de curățenie- destul de dificile în anumite zone ale clădirii, dacă ne gândim numai la faptul că „Holul de Onoare“ măsoară 16 metri înălţime – iar Castelul Pelișor va găzdui un eveniment istoric. Acesta din urmă a fost închis recent, tot pentru activitățile de curățenie ce se vor derula până pe 31 octombrie, iar pe 3 noiembrie va găzdui ceremonia întoarcerii inimii Reginei Maria. Casa Regală a transmis, recent, un comunicat în care îi invită pe toți românii care doresc să ia parte la evenimentul ce se va desfăşura în Bucureşti şi Sinaia. Ei sunt așteptați pe 3 noiembrie, la ora 11.00, în fața Muzeului Național de Istorie din București, pe Calea Victoriei (acolo unde inima suveranei se află de câteva decenii). Intrarea va fi liberă pe ambele trotuare, pentru public, iar un segment din Calea Victoriei va fi închis, pentru 45 de minute, în vederea desfășurării ceremoniei. De la Muzeul Național de Istorie a României, escorta regală va pleca la Sinaia, unde Inima Reginei Maria va fi așezată în locul unde a bătut pentru ultima oară : Camera de Aur a Castelului Pelișor. Ceremonia de la castel nu va avea, însă, caracter public, ci se va face în prezența Familiei Regale, a reprezentanților Guvernului, ai Bisericii și ai Armatei, au transmis reprezentanții Casei Regale. Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca inima sa să ajungă în capela de la Balcic, ceea ce s-a și întâmplat. În 1940, caseta cu inima Reginei Maria a fost depusă în biserica din lemn a Castelului Bran, iar în 1941, a fost aşezată într-o criptă special amenajată în stânca muntelui Măgura Branului, lângă spitalul de campanie nou înfiinţat de principesa Ileana. În anul 1947 a fost construită la Bran biserica numită „Inima Reginei Maria”, în care urma să fie depusă caseta din argint cu inima Reginei, dar acest fapt nu s-a realizat. Inima a fost transferată, în anul 1971, la Muzeul Național de Istorie. “În situația dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului național, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde Suverana și-a găsit sfârșitul”, potrivit unui comunicat al Familiei Regale.

Crește numărul străinilor care vor să viziteze castelele din Sinaia

Potrivit reprezentanților Muzeului Național Peleș, de la începutul anului și până pe 30 septembrie, cele două castele din Sinaia au fost vizitate de 350.580 de turiști, dintre aceștia 190.747 fiind români iar 159.833 – turiști străini. La Castelul Peleș au ajuns 305.709 vizitatori, iar la Castelul Pelișor -44.871 de vizitatori. Interesant este că dacă până acum ponderea celor veniți de peste hotare era de 20-25%, anul acesta ea a ajuns la 45% din totalul vizitatorilor ! Turiștii ajung aici atât din țările vecine, cât și din cele ale Europei de Vest, din Israel, dar și din zone mai îndepărtate, cum ar fi continentul asiatic, Australia, Madagascar și Noua Zeelandă. Printre ei s-au aflat, anul acesta și jurnaliști din Spania, Marea Britanie, Taiwan, iar Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena, a venit la Peleș însoțit de o echipă ce realiza un film de prezentare a țării noastre.