Teatrul pentru copii Ciufulici din Ploiești a participat, pe 14 octombrie, cu spectacolul “Cai verzi pe pereți”, la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, ce a avut loc la Cluj Napoca, şi a câştigat două dintre cele mai importante premii ale competiţiei.
Juriul format din actorul Decebal Marin, regizorii Daniel Stanciu şi Katona Jozsef şi teatrologii Sorin Crişan şi Carmen Stanciu a acordat actorului Lucian
Orbean „Premiul pentru Performanţă în Arta Animaţiei”, pentru rolul Ciorica, iar regizorului Gabriel Apostol “Premiul pentru Scenariu Original”, recompensând conceptul dramaturgic al spectacolului „Cai verzi pe pereţi”. Premiile obţinute la Cluj Napoca continua seria de distincţii ce încununează activitatea Teatrului pentru copii Ciufulici, cele mai recente fiind obţinute în luna septembrie, la cea de-a V-a ediţie, a Festivalului de teatru pentru copii „Aşchiuţa”, Piteşti.