Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în data de
19 septembrie 2015, Festivalul Concurs Național de Folclor „Cunună de Cântec Românesc“, ajuns la cea de-a II-a ediţie. Evenimentul va avea loc în sala de concerte „Ion Baciu“ a Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploiești, începând cu ora 15.00. Pe scenă vor evolua 19 participanţi rămaşi în concurs în urma preselecţiei, reprezentând următoarele judeţe: Neamţ, Maramureş, Sibiu, Gorj, Bacău, Ialomiţa, Olt, Argeş, Giurgiu, Prahova, Timiş, Harghita, Dâmboviţa şi Botoşani. Va urma un micro-recital susţinut de Florin Mihalache, câştigătorul primei ediţii. Pentru cel mai aşteptat moment al festivalului va urca pe scenă îndrăgitul interpret de muzică populară Gelu Voicu. Seara se va încheia cu premierea câştigătorilor. Pe întreg
parcursul festivalului, participanţii şi interpreţii vor fi acompaniaţi de Orchestra Populară “Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu“, sub bagheta dirijorului Marian Dovâncă.