Trei studenți ai Universității Petrol-Gaze din Ploiești care au participat, în perioada 21-23 mai, la faza națională a Concursului Științific Studențesc de Mecanică „Andrei G. Ioachimescu”, s-au întors cu premii importante. La profilul Mecanic I, premiul I a fost câștigat de Kim Chol Song, iar premiul II – de Kang Su Yong –
ambii din Republica Populară Democrată Coreeană, studenți la Facultatea Tehnologia Petrolului și Petrochimie a UPG, iar prima mențiune i-a fost acordată lui Dragnea Harris Mihăiță, student la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică. Totodată, au mai fost acordate: Premiul Special al Asociației Române de Mecanică Teoretică și Aplicată, pentru Kim Chol Song și Premiul Special „Academician Radu Voinea”, oferit lui Kang Su Yong , de către Departamentul de Mecanică al Universității Politehnica din București.
La aceeași competiție, la profilul Nemecanic, a obținut premiul al treilea Ion Popa, din Republica Molodova, student la Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor.
Competiția a fost organizată de Universitatea Politehnica București și a reunit concurenți din șapte centre universitare. La festivitatea de premiere a participat și secretarul ambasadei Republicii Democrate Coreene. Tinerii au fost pregătiți de prof. dr. ing. Ion
Eparu, prof. dr. ing. Alexandru Pupăzescu, conf. dr. ing. Alexandru Popa și șef de lucrări dr. ing. Liliana Rusu, din cadrul UPG Ploiești. Acestea nu sunt singurele distincții obținute recent de către tinerii care se pregătesc la universitatea ploieșteană.
În perioada 14-16 mai, studenții UPG au obținut la Concursul Profesional Științific Studențesc C.C. Teodorescu, desfășurat la Universitatea Transilvania din Brașov, pentru disciplina Rezistența Materialelor, următoarele rezultate: mențiunea a II-a, Secția Nemecanici – Andrei Cătană (Facultatea Ingineria Petrolului și a Gazelor), premii speciale -Iulia Deliu (IPG), Tatiana Mămăligă (IPG); Secția Mecanici – Ion Popa (IPG) – premiu special. Toți studenții sunt din Republica Moldova și au fost pregătiți de prof. dr. ing. Vasilescu Șerban Nicolae.