Festivalul Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 5-15 februarie, în capitala Germaniei. Institutul Cultural Român din Berlin sprijină prezenţa echipei filmului lui Radu Jude „Aferim!“ la proiecţiile din cadrul festivalului. Este vorba despre o peliculă istorică, a cărei acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma). Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu. Marius Panduru a realizat imaginea, Cătălin Cristuţiu – montajul, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia – de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător este Ada Solomon. Din distribuţie fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alexandru Dabija, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu. În cadrul Berlinalei, România a fost premiată cu un Urs de Aur pentru scurtmetrajul ”O zi bună de plajă” al lui Bogdan Mustaţă (2008), cu un Urs de Argint pentru ”Eu când vreau să fluier, fluier” regizat de Florin Şerban (2010) şi cu un Urs de Aur pentru ”Poziţia copilului” al lui Călin Peter Netzer (2013).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorAcord pentru guvernarea Greciei