Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, în perioada 6 – 13 noiembrie, la un amplu turneu de promovare a volumului „Die Flügel” („Aripa dreaptă”, în traducerea lui Ferdinand Leopold) în Germania, Elveţia şi Austria, informează Institutul Cultural Român de la Viena. Turneul, organizat de editura austriacă Paul Zsolnay, cu sprijinul Institutului Cultural Român, cuprinde evenimente la Berlin, Frankfurt, Heidelberg, Basel, Passau, Graz şi Viena. Director al Literaturhaus Berlin, traducătorul Ernest Wichner îl va însoţi pe Mircea Cărtărescu în Austria şi va participa la seria de lecturi în limba română şi în limba germană. Traducerea integrală în limba germană a trilogiei „Orbitor” a fost realizată de Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold. Primele două volume, „Die Wissenden” („Aripa stângă”, traducerea Gerhardt Csejka) şi „Der Körper” („Corpul”, traducerea Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold) au apărut cu sprijinul ICR la editura Paul Zsolnay, în anii 2007 şi 2011. Pentru „Der Körper”, scriitorul şi traducătorii au obţinut premiul internaţional pentru literatură al Haus der Kulturen der Welt din Berlin.
A început Festivalul Naţional de Teatru Independent
Pe 3 noiembrie, la Bucureşti a început Festivalul Naţional de Teatru Independent, la care participă aproximativ 200 de artiști din toată ţara. Evenimentul este organizat de Fundaţia Godot, în parteneriat cu: Teatrul Luni de la
Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, In Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon şi Teatrul Coquette. Până pe 9 noiembrie, sunt prezentate producţii independente din întreaga ţară, sunt organizate workshop-uri pe teme relevante legate de funcţionarea şi sustenabilitatea în zona de teatru independent, dar şi întâlniri, dezbateri și dialoguri pe teme legate de organizarea și funcționarea sectorului de teatru independent.
Muzică clasică în metroul bucureştean
Cei care vor trece în perioada 10 – 14 noiembrie, între orele 17.30 – 19.00, prin staţiile de metrou Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2, Universitate şi Piaţa Victoriei, din Bucureşti vor putea asista la concerte de muzică clasică. Organizaţia nonguvernamentală “Arta nu muşcă”, având susţinerea Metrorex, oferă bucureştenilor o săptămână de muzică clasică la metrou, în cele mai tranzitate patru staţii. Astfel, cei care vor călători cu metroul în perioada amintită se vor delecta cu o serie de concerte de muzică clasică, susţinute direct pe peron, de artişti de la Opera Naţională Bucureşti, studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Concertele vor fi acompaniate de momente inedite de grafică, desen, pictură, salsa, dans contemporan, dar şi de balet clasic. De asemenea, va avea loc o expoziţie foto specială cu cele mai emoţionante expresii ale participanţilor la spectacole. Festivalul de muzică clasică la metrou se află la cea de-a treia ediţie. “Arta nu muşcă” este un demers socio-cultural din România, având ca obiective încurajarea consumului de produse culturale şi apropierea publicului de universul creativ şi promovarea comunităţii de tineri artişti talentaţi, din diferite domenii, într-o manieră cât mai actuală şi neconvenţională.














