Ana M.

Zeci de liceeni prahoveni care doresc să studieze în străinătate au aflat cum să se pregătească pentru o astfel de experienţă chiar de la o tânără din Ploieşti, devenită studentă în Marea Britanie. În cadrul unui workshop desfăşurat la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Iorga”, aceasta le-a spus ce trebuie să facă pentru a avea şanse să-şi îndeplinească visul, cum să scrie un CV şi ce oportunităţi de studiu au în alte ţări europene. Absolventă a Colegiului Naţional “Ion Luca Caragiale”din Ploieşti, Teodora Teodorescu, în vârstă de 21 de ani, este înscrisă la Universitatea din Aberdeen (Scoţia), la singura facultate din Europa care îi permite să studieze Antropologie şi Relaţii Internaţionale, ca dublă specializare. Ea face parte din Uniunea Studenţilor din Marea Britanie şi este membru fondator al Societăţii Studenţilor Români din Aberdeen. În prezent, Teodora este reprezentantă a unei companii de consultanţă în recrutare şi selecţie specializată pe tinerii români cu studii internaţionale care vor să îşi înceapă cariera în România. Tânăra este şi voluntar al Asociației “Un Strop de Fericire”, în parteneriat cu care a inițiat workshop-ul de Dezvoltare Personală destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani. Acesta a avut loc pe 3 septembrie, la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Iorga”, dar va mai fi organizat şi pe 11 septembrie. Pentru a avea mai multe şanse să fie acceptaţi la o facultate în străinătate, tinerii trebuie să aibă nu numai medii bune, ci şi să participe la activităţi extraşcolare, în perioada liceului, susţine Teodora Teodorescu. Astfel, sunt importante participările la proiecte de voluntariat, conferinţe, seminarii, traininguri, dar şi joburile pe timpul verii. “Absolvenţii de liceu trebuie să ştie că referinţele sunt verificate, iar dacă se descoperă informaţii neadevărate, candidatul este respins şi este rugat să nu mai aplice la universitatea respectivă”, ne-a precizat ea. “Cei interesaţi de universităţi din alte ţări se pot informa despre oportunităţile de studiu de la firme de consultanţă în domeniu, existente în România. Aşa am procedat şi eu. Odată ajunşi în străinătate, pot găsi informaţii la diverse organizaţii ale românilor, dar pot apela şi la Liga Studenţilor Români din Străinătate. Este dificil, dar nu imposibil să fii acceptat la o facultate în străinătate. În Scoţia şi în Danemarca, de exemplu, studiile universitare sunt gratuite pentru europeni. Dacă nu au suficienţi bani, studenţii pot căuta un job part time, iar cu banii câştigaţi îşi pot permite să se întreţină singuri pe perioada studiilor. Există şi alte oportunităţi. De exemplu, în Danemarca, un student care munceşte primeşte din partea universităţii o alocaţie. Nu trebuie uitat nici faptul că în străinătate sunt foarte multe gratuităţi pentru studenţi, iar la cinema, la teatru şi în multe alte locuri aceştia plătesc bilete de intrare mai ieftine”, ne-a mai spus Teodora.
Tânăra ne-a mărturisit că a avut parte şi de remarci răutăcioase din partea străinilor, numai pentru că este româncă. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că învaţă foarte bine, lucrează şi se implică în proiecte de voluntariat aceştia şi-au schimbat, însă, părerea.