Bogdan Ciupercă, arheolog
Iniţiate în anul 1908 de recunoscutul savant Nicolae Iorga, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” se desfăşoară şi în anul 2014 sub egida Consiliului Judeţean Prahova şi a Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional la Vălenii de Munte, unde primăria oraşului a concentrat instituţii prestigioase de cultură judeţene. La eveniment, în perioada 17 – 22 august 2014, participă invitaţi din Republica Moldova – preşedinţi, consilieri şi cursanţi din Raioanele Sîngerei, Leova şi Cimişlia, cât şi din Bucovina de Nord şi Valea Timocului. Manifestările se desfăşoară sub genericul Programelor guvernamentale „România – 100 de ani” şi „Anul Brâncoveanu – 300 de ani”. Programul Universităţii Populare „Nicolae Iorga” include, la iniţiativa domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, ing. Mircea Cosma, şi evenimentul inaugurării statuii regelui Decebal din comuna Puchenii Mari, care va marca şi puncta importanţa Statului Dacic în istoria românilor, ca reper al evoluţiei istorice a poporului român şi a arealului teritorial ce a stat la baza idealului „România Mare”. Comuna Puchenii Mari este situată în zona de câmpie din sudul judeţului Prahova, pe malul stâng al râului Prahova, în zona cursului său inferior. În alcătuirea acestei comune intră satele Pietroşani, Miroslăveşti, Puchenii Mari, Puchenii Moşneni, Odăile, Puchenii Mici şi Moara. Cel mai cunoscut obiectiv istoric şi arheologic de pe teritoriul comunei este fortificaţia geto-dacică, situată în punctul „La cetăţuie”, în apropierea satului
Puchenii Mici. Aceasta a fost cercetată după primul război mondial şi este cunoscută în literatura de specialitate ca dava getică de la Tinosu. Fortificaţia este amplasată pe malul stâng al râului Prahova, în apropierea gării Prahova, ocupă o suprafaţă de circa un sfert de hectar, este înconjurată de trei râpe abrupte şi separată de restul terenului printr-un şanţ cu val. Aşezarea de la Tinosu a atras atenţia încă din secolul al XIX-lea, când pionierul arheologiei româneşti, Cezar Bolliac, publică în anul 1869 note sumare despre rezultatele unor sondaje pe care le-a executat acolo. Cercetările arheologice sistematice de la Tinosu au fost întreprinse în anul 1924 de către Radu şi Ecaterina Vulpe, în cadrul unui program de cercetare a antichităţilor preromane conceput de Vasile Pârvan. Dava getică de la Tinosu era întărită cu val şi şanţ de apărare şi a funcţionat în intervalul secolelor III a. Chr. – I p. Chr.. Cercetările întreprinse aici au evidenţiat mai multe faze în evoluţia fortificaţiei, descoperindu-se un bogat material arheologic constituit din ceramică autohtonă sau de import, fusaiole, unelte agricole şi de uz casnic din fier (brăzdar de plug, cuţite, coase), piese de harnaşament, piese de port şi podoabă (fibule, aplice, cercei, mărgele), un coif grecesc, de tip calcidian, din bronz cizelat, decorat cu imbricaţii, imitând penajul unui vultur şi un fragment dintr-o cupă de sticlă policromă de tip millefiori. Asupra numelui antic al davei de la Tinosu nu s-a putut oferi până în prezent o atribuire sigură. Unii arheologi consideră că aici ar putea fi identificată localitatea antică Tiason, pe care geograful Ptolemeu o plasează între Dunăre şi Munţii Carpaţi, aproximativ în centrul Munteniei de azi. Această localizare nu este împărtăşită şi de către autorii cercetărilor arheologice. Ei consideră că, din informaţiile furnizate de către Ptolemeu, se poate face o legătură între tribul getic Cotenses, care ar fi locuit în zona din nordul Câmpiei Române, şi fortificaţia de la Tinosu. În anul 1981 au fost reluate cercetările arheologice în cetatea de la Tinosu, prilej cu care a fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 24 de monede geto-dace din argint, de tip Vârteju, fiind una dintre puţinele descoperiri de acest gen din aşezările de epocă. Pe tărâmurile prahovene, cercetările arheologice au condus la identificarea şi a altor fortificaţii din perioada regatului geto-dac. Pe culoarul de comunicaţii şi comerţ, reprezentat de râul Teleajen, au mai existat cetăţi la Gura Vitioarei, Homorâciu şi Cetăţeaua – probabil antica Ramidava care supraveghea legiunile romane încartiruite în Castrul roman de la Drajna de Sus. Un alt centru de putere din perioada geto-dacică se afla pe valea râului Vărbilău, unde vestitul coif dacic de la Poiana Coţofeneşti indică prezenţa altor dave. La nord-vest de cetatea de la Tinosu, pe valea Cricovului Dulce, afluent al Prahovei, este amplasată cetatea de la Coada Izvorului, comuna Măneşti. Statul dac avea organizare de tip militar, inspirată din cea a regatelor elenistice, în care sistemul de fortificaţii din piatră avea rol strategic şi de apărare. Aceste cetăţi, parte a sistemului defensiv construit în perioada secolelor II a.Chr. – I d.Chr., jucau un rol important în protejarea rezervelor de sare existente în partea de nord a judeţului Prahova. În anul 1940, Ion Nestor, întreprinde împreună cu prahoveanul Ghorghe Zagoritz, cercetări în cetăţile dacice de la Gura Vitioarei şi Homorâciu, pe Valea Teleajenului, punând în evidenţă sistemul defensiv creat aici în secolele I a.Chr.- I p.Chr.. Din aceste fortificaţii a fost recuperat un material ceramic de producţie locală şi de import, relevantă fiind o amforă ştampilată, grecească, produsă în insula Kos din Marea Egee. După dispariţia regelui Burebista, Strabon consemnează dezmembrarea Daciei în cinci formaţiuni politice. Reunificarea ţinuturilor şi a formaţiunilor geto-dacice, în jurul nucleului statului dac intracarpatic, se va desăvârşi sub conducerea regelui Decebal, mare comandant şi abil diplomat, despre care aflăm de la scriitorul Dio Cassius că „era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”. Decebal a înţeles că un popor unit este puternic, că unitatea este un pilon strategic hotărâtor pentru eliminarea pericolelor; impunerea voinţei; păstrarea identităţii şi integrităţii, cât şi pentru dezvoltarea culturii şi civilizaţiei neamului. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată şi instruită, se iniţiază un vast program de construcţii civile şi militare, îndeosebi în regiunea Munţilor Orăştie – fortificaţiile de la Sarmisegetusa, Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie. Pe plan diplomatic, solii săi încearcă să stabilească relaţii cu popoarele şi statele inamice Romei. Expansiunea Imperiului Roman, ajunsă în spaţiul carpato-danubiano-pontic, la graniţele sudice ale Statului Dac a generat istoricele confruntări militare dintre daci şi romani, cunoscute sub denumirea de războaiele daco-romane, în câmpia munteană ingeniosul plan strategic al regelui Decebal punând în dificultate maşina de război romană. Abandonat de aliaţi, atacat prin Banat, Valea Oltului şi Moldova, constrâns continuu la defensivă, Decebal se retrage în citadela din Munţii Orăştie. În ciuda eroicei rezistenţe dacice, cetatea este cucerită şi distrusă din temelii. Urmărit de cavaleria romană, pentru a nu cădea viu în mâinile romanilor, Decebal se sinucide. O parte a regatului dac – interiorul arcului carpatic, Oltenia şi o parte din Banat – este transformată, în vara anului 106, în provincie romană. Denumirea actuală de Puchenii Mari este oarecum târzie, satul este atestat documentar în anul 1513, într-un hrisov de la domnitorul Neagoe Basarab, sub numele vechi de Brăgăreşti.
Satul Pietroşani este atestat într-un document din 23 ianuarie 1557, în care domnitorul Pătraşcu cel Bun întăreşte surorii sale, Maria, averile şi ţiganii jupâniţei Neacşa, fiica fostului ei soţ, Badea paharnicul din Pietroşani. Satul Miroslăveşti este atestat într-un document datat 7 decembrie 1555, prin care domnitorul Pătraşcu cel Bun întăreşte lui Tudor, mare logofăt, şi lui Dragomir, mare vistier, satul Tărbăceni. Probabil că din Scaunul Domnesc din târgul Gherghiţa, la sfârşitul secolului al XVI-lea, Mihai Viteazul emite un document care îi întăreşte lui Gheirghe din Brăgăreşti „moşii cu vaduri de moară“. Localitatea apare cu numele de Pucheni sau Puchenii abia în 1607, când voievodul Radu Şerban recunoştea lui popa Balea un „loc de arătură”, lung şi îngust, în satul Pucheni. Cea mai veche biserică din comuna Puchenii Mari este cea înălţată în satul Odăile, în mijlocul cimitirului, potrivit pisaniei săpată într-o bârnă de stejar, “Kiriac, Neagu Balin şi Constantin Dragnea, în 1742, aprilie 2, în zilele lui Constantin Nicolae voevod“. Biserica este construită din lemn, în cunoscutul stil românesc. În comuna Puchenii Mari sunt amplasate două monumente istorice pentru cinstirea eroilor din primul şi al doilea război mondial. În centrul satului Puchenii Mari, în curtea Bisericii „Sfinţii Voievozi“, a fost ridicat, în anul 1920, monumentul-obelisc pentru cinstirea eroilor din Războiul de Reîntregire Naţională. Acesta are ca terminaţie în partea superioară un vultur din plumb, cu o cruce în cioc, iar de o parte şi de alta se află două tunuri.
