„Prietene, te iubim!” şi eu vă iubesc!
Lucian Avramescu
Citesc, în dimineața asta de sâmbătă, texte generoase, atât de generoase încât mă întreb dacă-s vrednic de ele, transmise pe AMPress sau pe cele două pagini ale mele de facebook. Sunt mesajele multor prieteni. Pe unii îi știu din scris, pe alții în asociere cu o atitudine, pe alții, direct, schimbând, de la depărtarea și apropierea unui pas, impresii, gândiri despre viață. Cineva scrie aproape ca pe o somație, cuvintele pe care le-am trecut ca titlu, ”Prietene, te iubim!” Și eu vă iubesc, prieteni. Mi se întâmplă ca uneori să-mi iubesc și neprietenii. Ziua mea, care-mi toarnă o căpiță de ani pe creștet, n-ar fi fost sărbătorită dacă nu se împlinea în sfârșit sorocul inaugurării oficiale a Muzeului Pietrei din Sângeru, localitatea mea de baștină, unde trăiesc o mare parte din timp. Așa se face că, înconjurat de câțiva amici, am purces la trecerea în revista vederii a pietrelor – câteva mii – adunate de mine în ultimii zece, doisprezece ani mai ales, reconfigurând casa bunicilor mei de tată într-un spațiu de cultură și pelerinaj. Sunt lucrări exclusive ale daltei meșterilor țărani. Demonstrația mea – românii au o veche și puternică civilizație și cultură ale pietrei. Nu suntem doar cioplitori în lemn, ci și în piatră. Am deschis, având și spațiile trebuitoare de cazare, și tabăra ”E loc să se mai nască Brâncuși”. Deocamdată, tot ce-am realizat e munca mea și adunătura mea. N-am apelat la ministere, uniuni europene, forțe financiare supranaturale, gata să-mi dea o mână de ajutor. Muzeul și tabăra au fost inaugurate de ziua mea, fără fast, fără să-mi invit colegii din televiziuni (dacă vor să prezinte publicului ce e de văzut la Sângeru sunt oricând bineveniți), fără panglici și discursuri. Au fost alături de mine prieteni de la București, cei mai mulți somități medicale – profesorii Eduard Apetrei și Dorin Sarafoleanu,Ioan Lascăr și Irinel Popescu (i-am trecut în ordinea vârstei sper), vechea mea amică de pe când o țăndăream ca ministru, Daniela Bartoș, oaspeți dragi de la Târgoviște, Adrian Țuțuianu, azi mai marele județului și vechiul meu amic din tinerețe Ioan Marinescu, adjunctul lui, ambii responsabili în gospodărirea unei zone care poartă în spate blestemul unor vechi datorii, ziaristul Dumitru Cârstea (n.n. – în foto 2 – la mijloc, alături de primarul oraşului Vălenii de Munte şi poetul Lucian Avramescu), patron al ziarului Prahova, unde scriu din vechime, amic și el de demult. Au venit din Ardeal, unde se aflau la casa părintească, profesorul sociolog Eugen Blaga și Cornelia, doamna lui, vechi vizitatori ai Muzeului Pietrei, despre care au și scris. Mi-au fost alături primarii zonei mele Gigi Radu (Sângeru), Mihai Bratu (Apostolache) și, ultimul dar nu cel pe pe urmă, Florin Constantin, primarul orașului unde mi-am trăit adolescența, Vălenii de Munte. Mi-a venit de la Pitești dragul meu coleg din prima facultate, Bebe (Constantin) Tămagă, azi senator, scriitoarea Adina Mandalac din Mizil, cea care mi-a pus în brațe primul număr al unui nou ziar pe care-l tipărește la București, la amicul meu Tavi Știreanu, care i-a deschis generos rotativele, ”AZI la Mizil”. Înaintea festivității mi-a sosit, din Ardealul lui harghitean, Valer Dorneanu, azi mare judecător la Curtea Constituțională, un om pe care-l prețuiesc în afara noii lui îndeletniciri pe care sper s-o acopere așa cum îl știu, cu demnitate.
Au fost lângă mine Viorica și Mircea Ionescu Quintus, nea Mircea, obligat de o interdicție medicală, secondându-mi cu aceeași veche dragoste, cu telefonul la ureche, pașii. A fost aici directoarea Bibliotecii județene Prahova, Mihaela Radu și alții pe care îi voi aminti, graba de a scrie acum răsucindu-mi în cap amintiri care s-au înghesuit în două zile pline. Au fost lângă mine camarazii mei de vânătoare de vânt și ozon, Americanu (Vasile Pârlogea) din Urlați, Nicu Ghiță, din Valea Călugărească. Majoritatea oaspeților mei au venit cu doamnele lor (despre distinsele doamne voi scrie un articol separat), unele apropiate proiectului meu cum ar fi doctorița Mioara Lascăr, profesoara Lucia Apetrei,doctorița Ligia Sarafoleanu iar ziua a fost de august plin. Fratele meu, graficianul Marian Avramescu a făcut poze, cu un aparat de împrumut și sper să vi le arăt pentru oaspeții de vază și nu pentru șifonata mea figură care apare pe ici pe colo.Acum e lângă mine violonistul Alexandru Tomescu, nepotul meu, pentru mulți melomani numărul unu mondial la acest instrument.
Pe site-ul AMPress mi-au venit mesaje de la prieteni, văzuți și nevăzuți. N-am avut răgaz să răspund tuturor. Le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine. Le voi scrie, ca și până acum, zilnic. Îi aștept, pe toți, când au răgaz și prilej de trecere printre dealurile mele, să-mi vadă și să-și vadă pietrele pentru că le-am dăruit țării mele. În tabăra de sculptură, copiii, care vor să învețe meseria de pietrar a lui Brâncuși, vor fi bine primiți și îndrumați. Ziua mea? Câțiva prieteni, o masă, un festin al gândurilor luminoase.
