Peste 20 de persoane, angajate ale Muzeului Literaturii, scriitori şi alţi artişti, s-au adunat duminică în faţa instituţiei pentru a atrage atenţia asupra faptului că sediul acesteia, care a fost retrocedat, urmează să fie evacuat pe 15 iunie, fără a exista un alt spaţiu pentru găzduirea muzeului.
Participanţii la protest s-au aşezat pe treptele Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti şi au purtat discuţii privind situaţia instituţiei, precum şi privind insuficienţa alocărilor bugetare pentru domeniul cultural.
Aceştia au spus că doresc pur şi simplu să atragă atenţia asupra pericolului în care se află în prezent MNLR.
În timpul evenimentului a fost desfăşurat un banner, pe care era scris „Sindicatul Muzeului Naţional al Literaturii Române”.
„Muzeul Literaturii Române din Bucureşti este în pericol iminent de a fi evacuat forţat, împreună cu întreaga sa arhivă de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu şi cărţi vechi (unele mai vechi de 500 de ani), evaluate la peste 1 miliard de euro, dar a căror valoare istorică şi culturală este inestimabilă. Printre ele – manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti şi, desigur, Mihai Eminescu, în numele căruia a fost creat acest muzeu”, se spunea într-un anunţ postat pe Facebook de către protestatari. Potrivit aceluiaşi anunţ, „în mod ironic, evacuarea forţată se va face pe 15 iunie, ziua morţii lui Mihai Eminescu, la solicitarea proprietarilor clădirii, care nu au mai văzut un ban de la Primăria Capitalei de 12 ani, de când aceasta a fost retrocedată”.














