Ana M.

Nicoleta Matei (Nico) a lansat o nouă piesă, pentru care a realizat o colaborare cu rapperul Shobby, de la trupa “Codu Penal”. Melodia, intitulată “Clipe”, este compusă de Laurenţiu Matei -soţul lui Nico, iar versurile sunt semnate de Ovidiu Iordache şi Ionuţ Drăgan, după cum a menţionat solista pe site-ul său oficial https://www.nicomusic.ro. “Clipe” este o piesă pop cu influenţe R&B, ce vorbeşte despre sentimente şi trăiri care rămân vii chiar şi după ce o relaţie ajunge la final. Nico îl are ca partener de scenă pe rapperul Shobby, după mai bine de şase ani, ultima colaborare între cei doi artişti având loc în anul 2007, pentru piesa “Viaţa unui artist” ce a fost inclusă pe albumul “Ce nu aţi înţeles”, lansat de Shobby. Deja, noua melodie poate fi ascultată şi pe youtube – site pe care aceasta a depăşit, în câteva ore, 35.000 de vizualizări. În prezent, Nico lucrează la următorul material discografic pe care doreşte să îl lanseze la finalul anului.