Cititori din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare apariţia ultimului roman scris de Gabriel García Márquez – „En agosto nos vemos”-, neterminat însă de scriitorul columbian laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1982, care a murit joia trecută, la vârsta de 87 de ani.
Acest ultim volum, „Ne vedem în august”, ar închide seria de romane începută în 1985 cu „Dragostea în vremea holerei”, continuată cu „Despre dragoste şi alţi demoni”, apărut în 1994, până la cel mai recent roman al său, „Povestea târfelor mele triste”, lansat în 2004. De la acest roman, scriitorul columbian nu a mai publicat nimic, fiind slăbit din cauza bolii, potrivit informador.com. „Ne vedem în august” este titlul provizoriu pe care autorul l-a dat romanului, iar publicarea acestuia depinde de moştenitorii scriitorului columbian. Acesta a fost gândit iniţial ca un volum de poveşti, două dintre acestea fiind publicate deja în El Pais şi The New Yorker. Potrivit informaţiilor apărute, romanul spune povestea unei femei, Ana Magdalena Bach, în vârstă de 52 de ani, căsătorită şi fericită, care, timp de 28 de ani, a mers anual, pe 16 august, să viziteze mormântul mamei sale pe o insulă din Caraibe. Aceasta duce mereu la mormântul mamei un buchet de gladiole şi îi povesteşte noutăţile din viaţa sa familială. De asemenea, în fiecare an se cazează în aceeaşi cameră, la acelaşi hotel, până când, într-un an, pe 16 august, cunoaşte un bărbat la barul clădirii.