Astăzi, între orele 09.30 şi 11.30, va avea loc la Teatrul ,,Toma Caragiu’’, din Ploieşti, concursul naţional de măşti şi fotografie intitulat – “Univers de adolescent – tradiţie şi modernitate”. În coordonarea prof. Beatrice Daniela Anişoiu şi cu parteneriatul Asociaţiei pentru Iniţiativă şi Dezvoltare Continuă, Teatrului ,,Toma Caragiu’’, Casei Corpului Didactic, Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Palatului Copiilor Ploieşti, în cadrul concursului vor fi expuse peste 120 de lucrări. Exponatele reprezintă creaţiile a peste 80 de tineri din judeţele Prahova, Buzău, Bucureşti, Vâlcea şi Dolj.

Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu’’, la ceas aniversar

Săptămâna aceasta, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti aniversează 139 de ani de existenţă. Cu acest prilej, ieri, între orele 11.00 – 14.30, a fost organizată “Ziua porţilor deschise”, pentru grupurile de elevi care au dorit să viziteze şcoala. De asemenea, în acelaşi context, zilele următoare vor fi organizate o serie de activităţi speciale pe diverse teme, precum „Clepsidra cu daruri”; confecţionare de cadouri care vor fi dăruite vizitatorilor; bricolaj şi prezentare modă; diseminare program European „Youth in action” Marseille 2012 -2013; Cercetaşii României – BEST (diseminare proiect de voluntariat); diseminare Proiect Naţional „Deschide ochii”- prevenirea traficului de persoane (lecţie deschisă la dirigenţie); regal gastronomic; lansare proiect „Ascultă cum vorbeşte pădurea….”; „Cultură şi civilizaţie – Marea Britanie” – prezentare proiect; „Eticheta produsului – mijloc de informare a consumatorului” – expoziţie; „Alimentaţie sănătoasă versus 30 de minute de activitate fizică pe zi” – dezbatere în cadrul orei de dirigenţie; „Timpul trece, darurile rămân” – decorarea vitrinei de la etajul I etc.