Candiano a inteles importanta propagarii culturii in toate straturile sociale. Articolul “Cultura poporului“, semnat “Un prieten din popor“, cerea sa se scrie pe intelesul si inima poporului, subliniind ca aceasta e calea spre eliberarea lui economica si sociala. «Mi-am hotarat singur calea cea mare si noua; m-am hotarat a parasi fagasul cel vechi al filozofiei abstracte; dar politica cea inalta n-o pot lasa, caci a cata prin scris sau prin graiu d-a instrui poporul, si prin instructiune a-i intemeia drepturile si libertatea, nu este oare cea mai mare politica pe care un ruman ar putea-o face ?».
Candiano a abordat larg, in coloanele “Perseverantei“, problemele vietii politice. Acuza luptele partidelor pentru putere si denunta egoismul si oliciunea cu care guvernantii priveau problemele tarii. «In loc de a consacra toata energia noastra a ne organiza cu seriozitate, pentru a deveni tari, ne ocupam decat de certuri, de invidie si de pasiuni individuale. Principiile sunt lasate la o parte, oamenii nu ne preocupa».
Cu mare ardoare a sprijinit “Perseveranta“ cauza romanilor de peste munti, preconizand chiar solutia luptei armate pentru eliberarea de sub opresiunea straina. Incepand din 9 aprilie 1867, ziarul a publicat – sub titlul generic “Ungaria si Transilvania“ – o serie de articole in care nega, cu argumente clare, pretentia regatului ungar de a stapani Ardealul, afirmand cu tarie drepturile romanilor de a se uni cu “tara”.
Candiano scria in spiritul Revolutiei de la 1848: «Maghiarii ar trebui sa fie convinsi ca o natiune numai atunci devine puternica si respectata cand va departa de la sine orice dorinta de a ataca drepturile si libertatile altora». Si, mai departe afirma: «ca fratii nostri din Transilvania lupta cu virtute spre a se lipi de tulpina mama… Ei cred cu convictiune intr-o Romanie Mare si puternica».
Sa ne oprim putin asupra acestor cuvinte. Ziarul vorbea – si era unul dintre primele glasuri care faceau aceasta – despre lupta romanilor ardeleni, nu numai ca una de emancipare nationala, ci si de eliberare, de unire cu patria muma. Nu putem afirma cu certitudine, dar ne vine sa credem ca atunci, in 1867, era prima formulare deschisa, in presa, despre “Romania Mare“.
Inca de la primele numere, ziarul abunda in afirmatii, intr-o nota alarmanta, asupra evenimentelor din Transilvania, relatand rapirea treptata a drepturilor politice ale romanilor, incalcarile abuzive ale propriilor legi votate de parlamentul maghiar, venea cu zeci de exemple de persecutii grosolane ale intelectualilor romani, de tentative de deznationalizare a populatiei romanesti.
Ziarul nu se oprea numai la asa ceva. In editorialul “Apel pentru inarmare“, aparut in nr. 33 din 20 octombrie 1868 (p.1), poporul era chemat sa actioneze prin orice mijloace pentru a realiza unirea tuturor romanilor: «N-auziti un geamat, n-auziti tipatul Transilvaniei noastre ?… Inarmati-va romani ! ca sa facem o Romanie Mare, libera si independenta… Da! inarmati-va, romani! ca, in momentul solemn, cand patria va va chema, sa va faceti datoria, sa muriti vitejeste pentru ca dansa sa traiasca libera si respectata… O Romanie Mare sub ale carei legi tot individul sa gaseasca o augusta protectiune si ale carei fruntarii tot inamicul ce va indrazni sa le calce, sa le paraseasca cu rusine sau sa le ingrase cu putregaiul cadavrului sau…».
“Perseveranta“, prima publicatie care punea deschis problema independentei nationale intr-o Romanie Mare, s-a raspandit foarte mult atat in vechiul regat, cat si peste munti. A fost primul ziar romanesc caruia i s-a interzis, in 1868, patrunderea in Ungaria, interdictie reinnoita in 1869. Cu toate acestea, Candiano a reusit adesea sa o trimita clandestin, uneori schimband fronstispiciul acelor exemplare cu titlul “Libertatea“.
Ziarul “Federatiunea“ (care aparea la Budapesta), in numarul din 12/24 noiembrie 1868, asemuia “Perseveranta“ cu “Familia“ lui Iosif Vulcan in rolul jucat in desteptarea romanilor ardeleni.
Mai trebuie sa atragem atentia asupra a doua aspecte. In primul rand, in perioada in care a aparut, “Perseveranta” a fost socotit un semioficios al radicalilor, ceea ce i-a sporit autoritatea, dar si incurcaturile pe care le-a provocat, pe plan international, guvernelor la care participau si liberalii.
In al doilea rand, “Perseveranta“ a fost un ziar nationalist, dar in niciun caz sovin sau xenofob. Rafuielile lui erau cu clasa politica maghiara, cu actiunea acesteia de deznationalizare a romanilor ardeleni. Niciodata, nici nu a sugerat macar desfasurarea unor lupte interetnice peste munti si nici macar nu a propus expulzarea sau persecutarea miilor de unguri care traiau in Vechiul Regat. Mai mult decat atat, ziarul a atacat vehement, in martie 1868, “Fractiunea“, aliata cu liberalii la guvernare, care prezentase Adunarii deputatilor un proiect de lege indreptat impotriva populatiei evreiesti. De altfel, ziarul combatea permanent sovinismul “Fractiunii“, utilizand argumentele lui Titu Maiorescu din studiul sau “Dreptul public al romanilor si scoala lui Barnutiu“, aparut in lunile anterioare in “Convorbiri literare“.
“Perseveranta” si-a incetat aparitia in primavara anului 1869. Intre cauzele acesteia ne putem gandi fie la lipsa fondurilor, dar mai ales la faptul ca Alexandru Candiano, hotarat sa treaca la lupta practica revolutionara, s-a amestecat mult in framantarile iscate la Ploiesti in martie 1869, sfarsind prin a fi arestat. Dar el nu a renuntat inca la ziaristica si la scoaterea unui ziar si, foarte curand, le va gasi.
Paul D. POPESCU
