Filmul “Dupa dealuri”, in regia lui Cristian Mungiu, a scris istorie la Festivalul International de Film de la Cannes, dupa ce a castigat premiul pentru cel mai bun scenariu si premiul pentru interpretare feminina, acordat celor doua actrite debutante Cosmina Stratan si Cristina Flutur. “Dupa dealuri” este scris si regizat de Cristian Mungiu si are la baza tragicul eveniment din 2005 de la Manastirea Tanacu (judetul Vaslui) ce a facut sa curga multa cerneala in presa nationala si internationala. Atunci, o tanara a murit dupa ce a fost supusa unor ritualuri de exorcizare. Evenimentele au fost relatate pe larg in doua romane ale Tatianei Niculescu Bran, care lucra ca ziarista la BBC in acea perioada si a investigat cazul. Cartile sale au fost sursa de inspiratie pentru regizorul roman, maestru in a reda povesti impresionante de viata apreciate de critici si de publicul larg. Pelicula prezinta povestea a doua fete, Alina si Voichita, care au crescut impreuna la orfelinat si s-au regasit apoi intr-o manastire izolata din Romania. Alina doreste sa plece de acolo pentru a se stabili in Germania si isi doreste ca Voichita sa vina cu ea. Insa, Voichita este atasata profund de viata de la manastire. Atunci cand Alina il infrunta pe preot, tanara este dusa la spital, iar persoanele care o ingrijesc incep sa creada ca este posedata de diavol. “Povestea reala este mai curand, pentru mine, o tragica mostra de incompetenta, lipsa de responsabilitate si conjuncturi nefericite” – aceasta este declaratia lui Cristian Mungiu ce se regaseste in caietul de presa al filmului. El a adaugat ca nu a dorit sa judece pe cineva si nici sa gaseasca vinovati, ci doar sa relateze evenimente, lasand cinefilii sa formuleze concluziile.
Actiunea peliculei este plasata in Moldova, iar actorii vorbesc cu accent moldovenesc. In mare parte, filmarile au avut loc, insa, la Campina, in iarna 2011-2012, decorul – format dintr-o manastire si cateva chilii – fiind construit pe Dealul Muscel. Autoritatile locale ar fi vrut sa pastreze manastirea, in scop turistic, dar echipa de filmare a decis sa o dezafecteze, deoarece localnicii incepusera sa vina si sa se inchine in fata ei, dupa cum am aflat de la purtatoarea de cuvant a Primariei Campina, Mariana Patrasca. Potrivit informatiilor din caietul de presa al filmului, ce a fost prezentat in cadrul Festivalului de la Cannes, misiunea echipei de filmare a fost una dificila, din cauza temperaturilor foarte scazute si a nametilor. Frumusetea Dealului Muscel, dar si apropierea zonei de Bucuresti au dus la alegerea acestuia in detrimentul unei zone din Fagaras – ce reprezenta o alternativa pentru cineast. Filmari au avut loc si in centrul municipiului Campina – in zona “Casa Cartii”, iar printre figuranti s-au aflat si cativa muncitori de la atelierul de reparatii de strazi din cadrul primariei. Acestia au fost solicitati pentru a aparea intr-o secventa in care cativa muncitori realizeaza o lucrare edilitara. Pe lista locurilor de filmare s-a regasit, initial, si Spitalul Voila, dar pentru ca acesta are o arhitectura veche reprezentativa pentru secolul al nouasprezecelea, a fost ales, in final, Spitalul Colentina din Bucuresti, considerandu-se ca se integreaza mai bine in decorul filmului. Filmari au mai fost realizate la o farmacie aflata langa Spitalul Municipal din Campina, dar si in alte zone ale orasului. Regizorul Cristian Mungiu a dorit neaparat sa apara intr-un cadru si o sonda – pentru acest lucru fiind obtinuta, in prealabil, o aprobare de la o cunoscuta companie care prelucreaza titei. Politia Locala din Campina a asigurat ordinea publica pe perioada desfasurarii filmarilor, iar reprezentantii firmei de salubritate cu care administratia locala are contract au deszapezit caile de acces atunci cand a fost necesar.
Campinenii vor avea ocazia sa descopere singuri locurile din municipiu alese pentru pelicula “Dupa dealuri” atunci cand o vor viziona, echipa care a realizat-o urmand sa aduca filmul si in municipiul prahovean.
Ana-Maria MAXIM