Muzicienii romani au trimis 109 melodii pentru Selectia Nationala a Concursului Cantecului European Eurovision 2012, organizata de TVR. Dintre acestea, doar 63 de melodii au fost acceptate, in cazul celorlalte autorii nerespectand toate prevederile Regulamentului (fiind lipsite de unele semnaturi, de unele documente solicitate etc.).
Lista pieselor trimise spre inscriere poate fi accesata online la adresa: https://www.tvr.ro/eurovisionromania/doc2012/TABEL_piese_EUROVISION_2012.pdf. Artistii care nu au completat toate documentele necesare inscrierii, au beneficiat de o prelungire a termenului pentru completarea dosarului de inscriere – pana ieri, la ora 9.30
Inscrierile pentru Eurovision 2012 s-au incheiat pe 23 februarie, iar printre cei care interpreteaza piese inscrise in competitie se regasesc trupele Mandinga, Blaxy Girls, T & L, precum si artistii Aurelian Temisan, Catalin Josan. Ieri, la sediul TVR au fost programate auditia si preselectia melodiilor inscrise, in prezenta juriului. Acesta va alege intre 12 si 17 melodii care vor intra in spectacolul live din 10 martie de la TVR 1, cand va fi aleasa melodia care va reprezenta Romania la Eurovision 2012. Piesa castigatoare va participa in prima semifinala Eurovision pe 22 mai la Baku, Azerbaidjan. Finala internationala Eurovision va avea loc pe 26 mai.

Spectacol de varietati la Casa de Cultura a Sindicatelor

Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiesti va organiza, pe data de 6 martie, incepand de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor, spectacolul de varietati “Ce mult te-am iubit…” dedicat Zilei Femeii.
Publicul va avea ocazia sa-i revada pe inegalabilii artisti de comedie Stela Popescu si Alexandru Arsinel, precum si pe solistii Gabriel Dorobantu, Ionut Dolanescu si Traian Francu. Solistii instrumentisti Ion Dragoi, Vasile Vasile, Carmen Caraivan, Costel Antoniu, Ion Andrei, Romeo Vaduva vor prezenta celor care iubesc muzica de calitate piese ce fac parte din folclorul autentic.
Acestia vor fi acompaniati de orchestra “Flacara Prahovei”, dirijata de catre Ion Pana. Biletele – in valoare de 30 de lei – pot fi cumparate de la Casa de Cultura a Sindicatelor si de la filarmonica ploiesteana.

Recital muzical la Busteni

Sambata, de la ora 18.30, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Busteni va avea loc recitalul “Music Box”, sustinut de catre flautista Mihaela Anica si pianistul Horia Maxim.
Artistii vor interpreta lucrari de Claude Debussy, J.S. Bach, Edward Elgar, Johnny Raducanu, Charles-Marie Widor, Louis-Claude Daquin, Leroy Anderson, Achille Simonetti, Jacques Ibert, Benjamin Godard, Luigi Boccherini, Isaac Albeniz, Francois-Joseph Gossec, Victor Iusceanu. Biletele, in valoare de 6, 3 lei si 1, 5 lei vor fi puse in vanzare la sediul centrului cultural din Busteni.