Femei prahovene de azi, de ieri si mai de demult – EDUCATOARELE (I)

Episodul trecut al acestei rubrici l-am incheiat aratand ca au fost doua profesii pe care le-au exercitat numai femeile, de la aparitia lor si pana in prezent: moasele si educatoarele.
Despre moase am vorbit destul in rubrica noastra (vezi articolul "Maternitatea"), atat despre cele empirice, cat si despre cele diplomate. Ele au actionat din cele mai vechi timpuri si niciodata barbatii nu le-au contestat si nu au cautat sa le inlocuiasca. Desigur, nu au disparut nici in prezent, numai ca si-au schimbat si denumirea si conditiile in care lucreaza.
Vom vorbi,deci, mai mult despre educatoare, care au aparut mult mai tarziu si inca pe un loc gol, daca nu luam in considerare cele cateva guvernante care au trecut prin casele aristocratice. Dar pentru a vorbi despre ele, va trebui, mai intai, sa facem o incursiune in aparitia si dezvoltarea invatamantului prescolar. Si mai inainte inca vom arata ca aici, la Ploiesti, a existat si o preistorie a invatamantului prescolar.
In prima jumatate a secolului al XIX-lea, in curtea Bisericii "Sf.Gheorghe Vechi", in partea de sud-vest a acesteia, se gaseau niste odaite, cu spatele spre cimitir, cam pe locul unde este astazi aripa de nord a Colegiului National "Mihai Viteazul". Aici, o oarecare Coana Zamfirica tinea o scoala cu copii mai mici de sapte ani, incercand sa-i invete, printre altele, sa scrie si sa citeasca. Nu stim nimic altceva despre aceasta incercare, nici macar cat timp a functionat. Nu prea mult insa pentru ca, putin mai tarziu, il gasim, aici, pe dascalul Ionita Stoicescu care isi deschisese o scoala particulara, careia ii va adauga, mai tarziu, o "scoala de muzichie".
Ceea ce ne-a facut pe noi sa aducem pe Coana Zamfirica, fiind o anticipare cu mai bine de o jumatate de secol a invatamantului prescolar a fost informatia ca ea invata copii mai mici de sapte ani, varsta la care se va socoti, din 1864, inceputul obligativitatii scolaritatii.
Cea care a generat scolarizarea copiilor mici a fost miscarea frobeliana, ajunsa si la noi la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele ii venea de la Frederich Frobel (1782-1852), cunoscut, potrivit obiceiului vremii, dupa numele lui latinizat, Frobelius, pedagog german, adept si colaborator al lui Pestalozzi. Unul dintre cele mai importante aspecte ale activitatii lui a fost acela de teoretician si initiator al educatiei prescolare. A sustinut ca invatamantul elementar, primar, trebuie pregatit printr-un invatamant premergator "mai viu, mai potrivit copilului, si mai natural".
In 1837, el a infiintat prima gradinita de copii, in care a folosit jocurile si exercitiile sistematice in scopul dezvoltarii organelor de simt, de miscare si de vorbire ale prescolarilor.
Curand, s-au infiintat astfel de institutii in Germania si, ulterior, in tot Occidentul, fiind numite scoli frobeliene.
In tara noastra, desigur, in primul rand la Bucuresti, problema aceasta, a scolilor frobeliene, a inceput sa fie agitata de pedagogi in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca o idee interesanta. In niciun caz ea nu putea fi pusa in practica intr-o tara unde, mai bine de o treime dintre copiii de varsta scolara, nu urmau nici clasele primare.
La sfarsitul secolului au aparut primele scoli frobeliene si in Capitala, mai intai in legatura cu colonia germana.
In Bucuresti traiau destui etnici germani si austrieci, unii stabiliti temporar, dar cu familiile lor aici, altii - ramasi definitiv aici (chiar de o generatie sau doua). Desigur, ca aceste familii, sau cel putin unele dintre ele, tineau legatura cu patria lor si stiau tot ce se intampla acolo.
Asa s-a aflat si despre inmultirea scolilor frobeliene si activitatea lor benefica cu copiii mici. De aici a fost un singur pas pana sa se infiinteze prima gradinita, desigur in limba germana, pe care o frecventau copiii sau nepotii diplomatilor straini acreditati la Bucuresti, ai specialistilor in petrol sau in alte ramuri industriale, ai oamenilor de afaceri, ai unor comercianti sau mestesugari.
In curand, a aparut o asemenea scoala frobeliana si in limba franceza si nu numai francezii, dar si membrii aristocratiei
bucurestene s-au grabit sa-si duca acolo copilasii si nepotii. Peste alti cativa ani, a aparut o asemenea institutie si in limba romana, se intelege, tot particulara, cu copii ai caror parinti puteau plati o taxa considerabila.
In sfarsit, prin 1895-1896, au inceput sa se infiinteze scoli frobeliene publice si cu aceasta invatamantul prescolar a capatat drept de cetate in capitala Romaniei.
La Ploiesti, lucrurile s-au repetat, in proportii desigur mai reduse, un deceniu si jumatate mai tarziu.
Paul D.POPESCU

Articolul poate fi citit si in editia tiparita