Autoritatile locale au incheiat zeci de contracte cu bancile, atat anul trecut cat si in 2010, pentru a putea derula diverse proiecte - desi in prima parte a lui 2009 dobanzile ajungeau la 12% pe an - la euro, si la 21% pe an - la lei. Primaria Ploiestiului s-a aliniat trendului si a contractat nu mai putin de 4 credite, unele care se afla in derulare, iar altele care sunt de data mai recenta. Cel mai vechi dintre acestea dateaza din noiembrie 1997 si este incheiat cu BERD, unitatea contractanta fiind Regia Autonoma de Servicii Publice Ploiesti, care a investit intr-un ,,proiect de conservare a energiei termice’’ o suma de 17.213.282 de dolari. Perioada de rambursare a acestuia este de 120 de luni, respectiv 2002-2011. Pana in mai anul acesta, Primaria Ploiesti a returnat doar 1.945.999 de dolari. Cel de-al doilea credit a fost obtinut in 2005 de la Alpha Bank pentru investitii publice, valoarea acestuia fiind de 66.285.128 de lei, perioada de rambursare fiind din decembrie 2008 si pana in septembrie 2018. Din acest imprumut, administratia publica a rambursat in luna iunie 2010 suma de 10.297.915 de lei, dobanda ridicandu-se la data de 27 iulie la 20.246.435 de lei, potrivit datelor trimise de catre Serviciul Comunicare al Primariei. In 2008, administratia ploiesteana a contractat un credit Romstrade pentru ,,inlocuire tamplarie, refacere fatade si amenajare terenuri de sport la unitatile de invatamant preuniversitar din oras’’ in valoare de 39.859.259 de lei, perioada de rambursare a acestuia fiind 2009-2010. Pana la sfarsitul lui iunie, anul acesta, s-au efectuat plati in valoare de 36.251.619 de lei. Cel de-al patrulea credit a fost obtinut in 2007, de la BCR, pentru investitii publice, valoarea acestuia fiind de 29.400.000 de euro. Perioada de rambursare incepe din noiembrie anul acesta pana in noiembrie 2019. Institutia publica a cheltuit deja, pana la 23 iulie anul acesta, 5.522.224 de euro. Primaria Ploiesti a mai contractat in ianuarie 2001, prin contract de delegare de data aceasta, catre serviciul de iluminat public, un credit de 14.371.778 de dolari, finantator fiind SC Luxten Lighting. Din acesta s-au efectuat, pana in iulie 2010, plati in valoare de 11.450.167 de dolari.
Cert este ca primariile nu pot imprumuta orice suma doresc, fiind nevoite sa se incadreze intr-un plafon maxim aprobat de Ministerul Finantelor tocmai pentru a limita deficitul bugetar. Insa, de obicei, finantarile de la banci sunt luate de primarii in decursul mai multor ani tocmai pentru a se incadra in acest plafon. O problema ar fi dobanzile, de obicei destul de usturatoare pentru bugetele si asa taiate si rectificate de mai multe ori. Astfel ca, dobanzile la aceste credite sunt in general Robor (indicator interbancar) plus o marja intre 3% si 5,5%, ceea ce inseamna dobanzi finale de 10%-13%. Totusi exista si o bila alba, si anume spre deosebire de alte primarii din judet, cea a Ploiestiului nu inregistreaza datorii catre furnizorii de utilitati.
Cristina Dobre
Articolul poate fi citit si in editia tiparita
(Miercuri, 8 februarie 2012)
Intarzierea cu care au cazut ninsorile in aceasta iarna a fost in avantajul firmei constructoare care a amenajat zona “Lacului Bisericii". Investitia realizata de actuala administratie publica a Campinei este foarte importanta (valoarea ei se ridica la peste 2 milioane de lei) si foarte aproape de finalizare (doar amenajarea unor spatii verzi a... continuare »
(Miercuri, 8 februarie 2012)
Primarul Volosevici s-a trezit la final de mandat ca vrea comisie pentru analiza activitatii RATP
Discutarea bugetului aferent anului 2012 al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti, in cadrul sedintei alesilor locali, desfasurata luni, a produs din nou rumoare si semne de intrebare referitoare la activitatea acestei institutii aflate in subordinea Consiliului Local. Un punct de vedere a fost acela ca aceasta regie sa inceapa sa-si... continuare »
(Marti, 7 februarie 2012)
Institutiile care functioneaza in Palatul Culturii isi recupereaza o parte din spatii
Vesti bune pentru institutiile care isi au sediul in Palatului Culturii din Ploiesti, la consolidarea si restaurarea caruia se lucreaza de noua ani. Acestea isi vor recupera, peste cateva zile, mai multe incaperi la care lucrarile s-au finalizat si care nu mai fusesera utilizate de cativa ani. Vor fi date in folosinta: un spatiu de 370 mp situat... continuare »
(Marti, 7 februarie 2012)
Utilajele Rosal, samanta de scandal in Consiliul Local
Modul in care (nu) a actionat Rosal Grup pentru deszapezirea pe strazile Ploiestiului a devenit samanta de scandal in cadrul sedintei de ieri a Consiliului Local. Atmosfera tensionata dintre alesii locali ai Uniunii Social Liberale si primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici, s-a transformat intr-un adevarat razboi, una dintre cauze fiind... continuare »
(Marti, 7 februarie 2012)
Ploiestiul, sub asediul zapezii
• Andrei Volosevici se tine de raportari "umflate" Ieri dimineata, dupa un weekend in care utilajele de deszapezire si angajatii Rosal ar fi putut sa aduca "la negru" toate strazile din Ploiesti, locuitorii s-au trezit inzapeziti, chiar si in mijlocul orasului. Gramezile de zapada ramase de la prima ninsoare au ajuns la inaltimi impresionante,... continuare »