V. Stoica
Scăderea încasărilor din impozitul pe venit va conduce la mari probleme în bugetele a zeci de localități prahovene, printre care se regăsește și municipiul Ploiești. Pentru că veniturile care au fost estimate la acest capitol la începutul anului 2016 nu vor fi realizate, finanțiștii au transmis primăriilor situația repartizării sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru acest an, din care rezultă că atât la nivelul Consiliului Județean Prahova, cât și la nivelul celor două municipii și al altor localități prahovene vor trebui drămuiți mult mai bine banii pentru unele capitole bugetare până la finalul acestui an.
Potrivit situației oficiale, de exemplu, la Primăria Ploiești vor trebui găsite soluții pentru a reduce din cheltuielile stabilite ca propuneri pentru acest an la unele dintre instituțiile din subordine, însă, potrivit primarului Adrian Dobre, nu ar fi cazul apariției unor probleme pe partea de funcționare a primăriei, respectiv la plata salariilor angajaților sau la plata utilităților. Aproape un milion de euro are mai puțin la dispoziție Primăria Ploiești până la finalul acestui an față de ceea ce ar fi trebuit să fie sume la bugetul local din repartizarea impozitului pe venitul global. Dobre a adeclarat, ieri, că Direcția Economică din Primăria Ploiești va face propuneri pentru a se vedea de unde se vor putea face diminuări de sume, având în vedere că – în unele situații– nu s-au cheltuit banii prevăzuți în buget pentru anumite cheltuieli, așa cum a fost cazul la Spitalul Municipal Ploiești, unde suma totală prevăzută la început de an nu va putea fi cheltuită pentru punerea în siguranță a lucrărilor și pentru acoperiș.
Potrivit situației oficiale, și la Câmpina, cel de-al doilea municipiu al Prahovei, cotele din impozitul pe venit – care se constituie în fonduri care intră în bugetul local – vor fi mai mici decât era prevăzut, cu un milion de euro.
Deși există și localități în care sumele provenite din impozitul pe venitul global (IVG) nu sunt pe minus, cazurile orașelor Vălenii de Munte (mai puțin cu 743.000 de lei până la finalul anului), Boldești-Scăeni, (mai puțin cu 734.000 de lei până la sfârșitul anului), Plopeni (mai puțin cu 636.000 de lei) sau Mizil (în minus cu 600.000 de lei) sau cel al comunei
Filipeștii de Pădure (minus 819.000 de lei) pun sub semnul întrebării modul în care vor trebui să fie diminuate și de unde sumele care nu mai intră în bugetele locale de la IVG.
Probleme vor avea unele primării inclusiv cu plata salariilor, dar și cu plata indemnizațiilor destinate însoțitorilor persoanelor cu handicap.














